Primele molecule de gaz de la Neptun Deep sunt așteptate să intre în rețeaua țării în 2027. Potrivit spuselor ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a precizat că este vorba despre cel mai important zăcământ din România. Ministrul a explicat că această sursă de gaze va dubla producția țării noastre.
„Pe calendarul actual, în 2027, ar trebui să intre primele molecule de gaz din Neptun Deep. E cel mai important zăcământ pe care România îl are. Sunt între 100 şi, cine ştie, spre 200 de miliarde de metri cubi acolo, asta înseamnă că noi practic ne vom dubla producţia de gaze şi vom fi primul producător, cel mai important producător din Europa”, a afirmat Sebastian Burduja, conform Digi 24 .