Actual Lifestyle

Primele măsuri de criză: LIDL va închide magazinele mai devreme pentru a face economie la curent. Care va fi noul program

Primele măsuri de criză: LIDL va închide magazinele mai devreme pentru a face economie la curent. Care va fi noul program

LIDL este primul agent economic care anunță măsuri economice restrictive, în relația directă cu consumatorul. După ce în spațiul media s-a vehiculat ideea că supermarketul va restrânge activitatea din motive legate de consumul mare de curent electric, acum reprezentanții vin cu răspunsul oficial, acesta fiind și confirmarea știrii inițiale.

Primele măsuri de criză: LIDL va închide magazinele mai devreme pentru a face economie la curent. Care va fi noul program

Lidl este primul hipermarket care anunţă că va închide magazinele mai devreme pentru a face economii, programul se modifică cu două ore.

Începând cu data de 26 septembrie magazinele în cauză vor mai fi deschise doar între orele 07:30 – 21:00 în cursul săptămânii, respectiv 08:00 – 19:00 pe timp de weekend.

Prin urmare, magazinele LIDL vor fi deschise cu 30 de minute mai târziu față de programul actual, și se vor închide cu o oră mai devreme, cel puțin de luni până vineri, pentru ca în weekend să se deschidă cu 30 de minute mai târziu și să fie închise cu 2 ore mai devreme decât în acest moment.

Program Lidl. Toate magazinele vor avea același orar, după cum urmează:
• Luni – Sâmbătă: 07:30 – 21:00
• Duminică: 08:00 – 19:00*

*Cu excepția magazinului Lidl din Medgidia, str. Independenței, Nr. 12, care își păstrează programul actual pentru duminică și va funcționa în intervalul orar 08:00 – 18:00.

Între timp, din același considerent de economie energetică, Ikea, Kaufland si Lidl au anunțat și ele, la rândul lor, că şi-au închis parcurile de încărcare gratis pentru maşinile electrice.

Probleme cu aprovizionarea de energie

Se pare că ideea de a reduce programul magazinelor a fost discutată și în cadrul Asociației Marilor Retaileri (AMRCR), însă nu există un consens în această privință, nefiind dorită de toate marile lanțuri de retail din România, relatează EVZ.

În altă ordine de idei, se pare că ar fi probleme cu aprovizionarea de energie, motiv pentru care lanțul de supermarketuri doresc shimbare furnizorului actual.

După intrarea în vigoare a OUG 119/2022 pe 1 septembrie, marile lanțuri de magazine plătesc prețul pieței, diferit de cum era anterior acestei date, când beneficiau, asemănător consumatorilor non-casnici, de plafonarea prețului la energie, cu un cost de 1 leu/kWh.

De altfel, AMRCR a contestat măsura, dorind să beneficieze de energie la un preț plafonat și după 1 septembrie:

„Comercializarea produselor alimentare nu poate fi exclusă, nici direct prin reglementare, nici indirect prin interpretare, din sintagma industria alimentară- care nu are o definiţie clară în legislaţia naţională – deoarece asigură funcţionarea permanentă şi optimă a lanţului de aprovizionare către populaţie”, a potrivit AMRCR. Un amplu material pe această temă click aici.

Foto: evz