Primele înmormântări din Uvalde au loc marți, 31 mai 2022, iar altele sunt programate până la jumătatea lunii iunie. Tragedia nu s-a încheiat, oamenii nu își găsesc liniștea, suferința plutește în fața școlii, peste tot, în aer și pe pământ.
Primele înmormântări, după tragedia din Texas. Casele funerare din oraș au cerut ajutor colegilor din alte regiuni
Numărul mare de victime, multe dintre ele cu răni îngrozitoare, a făcut ca acele două case funerare, existente în oraș, să apeleze la îmbălsămători și antreprenori de pompe funebre din întregul Texas, pentru ajutor.
Luni, în orașul Uvalde, au avut loc priveghiuri pentru unii dintre copiii victime împușcați de un tânăr de 18 ani din localitate, care a fost apoi ucis de poliție. Primele înmormântări au loc la o săptămână după ce un adolescent înarmat a împușcat mortal 19 copii mici și doi profesori. Cei îndurerați se pregătesc pentru ultima împărtășanie, în timp ce președintele Biden promite să facă presiuni, pentru o abordare „mai rațională” a reglementării armelor, pe tot teritoriul Americii, titrează presa americană.
La o casă funerară, chiar vizavi de școala primară Robb, unde a avut loc masacrul, prieteni, rude și străini au mers la sicriul închis unde se afla victima Amerie Jo Garza, în vârstă de 10 ani. Fotografii ale fetiței au decorat întregul spațiu.
Esther Rubio a descris scena ca fiind „foarte sumbră„. Ea a venit să vadă atmosfera de aici, tocmai din San Antonio, împreună cu soțul ei.
„Nu știu ce altceva să spun, pentru că nu există cuvinte pentru a descrie (acest lucru)„, a mai spus ea reporterilor.
Comemorările pentru o altă elevă ucisă, Maite Rodriguez, au început, câteva ore, mai târziu.
„A fost o perioadă traumatizantă pentru oamenii din acest oraș. Și nu este pe cale să devină mai ușoară pentru ei„, a declarat Jon Brain de la TRT World, care transmite din Uvalde. „Ei se confruntă acum cu perspectiva a 21 de înmormântări, una după alta. Va fi mijlocul lunii iunie până când toate vor fi terminate„, a mai spus acesta.
Un donator anonim a promis 175.000 de dolari pentru a ajuta la acoperirea costurilor funerare, a declarat guvernatorul Texasului, Greg Abbott.
Controlul armelor de foc
Copiii nu mai sunt, dar problema, dar și întrebarea principală rămâne. Cum se va realiza controlul armelor de foc? Președintele Biden, care a vizitat micul oraș aflat la aproximativ o oră de mers cu mașina de la granița cu Mexicul, a răspuns la apelurile disperate ale părinților care continuă să ceară de urgență o reformă a armelor.
„Am fost destul de motivat tot timpul să acționez în privința armelor de foc”, a declarat, luni, Biden jurnaliștilor prezenți la fața locului. „Voi continua să fac presiuni„, a mărturisit el, vizibil emoționat de teribila tragedie, care a îndurerat America, dar și întrega lume.
Foto: pixabay