Lifestyle Social

Primarul „salvator” Clotilde Armand s-a deghizat în pompier ca să-i anunțe pe bucureșteni că va ancheta situația unui incendiu

Primarul „salvator” Clotilde Armand s-a deghizat în pompier ca să-i anunțe pe bucureșteni că va ancheta situația unui incendiu
captura video

Primarul „salvator” al Capitalei, Clotilde Armand de la Sectorul 1, a depus încă o dată toate eforturile pentru a da bine în fața comunității. Doar la nivel de imagine, însă!

Marți, 11.10.2022, un incendiu devastator a avut loc pe Şoseaua Nordului, unde un apartament de tip penthouse de la ultimul etaj al unui bloc din zona VIP a capitalei a luat foc.

La fața locului a sosit, în afara echipelor de intervenție, și primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, dar nu oricum ci pregătită de treabă… Aceasta a venit îmbrăcată în haine de stradă, dar s-a schimbat într-un echipament corespunzător, luat de la un pompier. Evident, doar ca să „dea bine” pe camerele televiziunilor!

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand şi-a făcut apariţia la faţa locului la aproximativ o oră şi jumătate după izbucnirea incendiului, surprinzându-i pe cetăţenii strânşi în zonă, iar la scurt timp a reuşit să ofere un nou moment penibil.

Și de această dată, Clotilde Armand a încercat să facă o impresie cât mai bună în faţa presei, pentru a-şi întreţine imaginea de salvatoare a comunităţii.

Și oricât ar fi de penibil, edilul Sectorului 1 al Capitalei nu se dă înapoi de la niciun fel de gest. Astfel, în situația de marți, odată ajunsă la locul incendiului (îmbrăcată într-o pereche de blugi albi și un hanorac portocaliu), primăriţa a avut, initial, mari probleme în a fi recunoscută de oricine, atât de pompieri, cât şi de cetăţenii strânşi în zonă, iar primul lucru pe care l-a spus a fost: „Eu sunt primarul. Unde este domnul de la ISU?”.

Clotilde Armand stătea la o distanță de câteva sute de metri de incendiul din apartament, dar a simțit nevoia să capitalizeze politic momentul. Astfel că, pentru scurt timp, aceasta a dispărut în spatele unei mașini de pompieri, de unde a ieșit apoi cu o cască albă pe cap și cu pelerina unui pompier.

Apoi, ignorând momentul penibil creat, “primarul-pompier” Clotilde Armand a ales să facă o declarație populistă:

„Pompierii intervin cu dificultate pentru a stinge acest incendiu. Victimele suntem noi, cetățenii. Va trebui să verificăm fiecare autorizație de construcție, de cine a fost dată, cine a emis, iar cei care au făcut-o, să plătească pentru ce s-a întâmplat. Aștept să am ultimul raport. Este exact ce nu ne dorim, un exemplu de urbanism ilegal, urbanism prost înțeles”.

„Cei care au emis autorizațiile de construcție în acest caz trebuie să plătească pentru toate aceste nereguli. Vom face verificări cine a emis aceste autorizații și vom informa opinia publică”, a mai precizat Clotilde Armand mai târziu pe pagina sa de Facebook.