Actual

Primar PNL, reținut pentru ultraj!

Primar PNL, reținut pentru ultraj!

Viorel Grusea, primarul PNL al comunei Comăna, a amenințat cu moartea doi polițiști, iar în urma acestei infracțiuni a fost reținut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov pentru ultraj.

Adrian Aldea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a mărturisit că, după ce s-a constat în flagrant săvârşirea a două infracţiuni de ultraj la adresa a doi ofiţeri de poliţie, a fost dispusă de procuror reţinerea lui Viorel Grusea, primarul PNL.

A ameninţat cu moartea doi ofiţeri de poliţie

„S-a stabilit că la aceeaşi dată, primarul, a cărui soţie este administrator la o societate comercială din localitate, i-a ameninţat cu moartea pe cei doi ofiţeri de poliţie în contextul în care aceştia puneau în aplicare o sancţiune complementară suspendării activităţii acelui local”, a declarat Adrian Aldea, potrivit Agerpres.

Sancţiunea principală pentru localul soţiei primarului a fost dată pentru o contravenţie fiscală şi anume neeliberarea bonurilor fiscale către consumatori, potrivit acestuia.

În anul 2019, Viorel Grusea a fost ales primar al comunei Comăna din partea PNL, potrivit Digi 24.