Actual Lifestyle

Prima zi din noul an a adus cu ea o vreme de primăvară. Ce spun specialiști meteo despre vremea acestor zile

meteo
Infoactual/arhiva

La Slănic Moldova, de exemplu, nici măcar un fulg de zăpadă. Și nici tunurile nu au fost pornite deoarece autoritățile locale așteaptă temperaturi de minus cinci grade. Iar cum aceste temperaturi scăzute nu se prevăd, săniile și schiurile sunt puse în cui, stațiunea cea mai renumită a Moldovei este aproape goală, nici urmă de turiști.

Prima zi din noul an a adus cu ea o vreme de primăvară. Ce spun specialiști meteo despre vremea acestor zile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 1 ianuarie 2023. Și aceasta arată așa:

Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice mult mai ridicate decât în mod normal la începutul anului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 18 grade, iar cele minime, în general, între -2 și 8 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil, pe alocuri, în zonele joase de relief, dimineaţa și noaptea, cu nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane, îndeosebi ale Carpaţilor Orientali.

Cum arată vremea la munte. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări ziua pe creste, îndeosebi ale Carpaţilor Orientali.

Prognoza meteo București. Vremea va fi frumoasă, cu valori termice mult mai ridicate decât în mod obișnuit la începutul anului. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 2…4 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab, spun specialiștii de la serviciul meteo din România, citați de media.

Spre finele lunii decembrie 2022, colegii de la EVZ, au publicat o informație sumbră, prin care se arată că schimbările climatice se resimt major și în România, iar ultimele studii arată că generațiile viitoare vor vedea zăpada doar în fotografii.

Cele mai pesimiste scenarii indică faptul că temperaturile medii anuale vor crește cu aproximativ 8°C în lunile de vară până la finalul acestui secol, grosimea stratului de zăpadă se va reduce cu până la 80%, iar zilele cu precipitații se vor reduce, însă vor crește în abundență.