I s-a făcut brusc rău și a căzut din picioare în fața colegilor, care nu au putut face nimic pentru a-i salva viața.
Prima victimă. Un muncitor român, care lucra în plină caniculă, a murit în fața colegilor de serviciu
Un muncitor român în vârstă de 54 de ani a murit în dimineața de marți, 19 iulie, în incinta șantierului naval Ferretti din La Spezia. Bărbatul era electrician și lucra pe acoperișul unei hale din cadrul șantierului naval Ferretti, fiind angajatul unei firme internaționale.
În jurul orei 10.00, muncitorul s-a prăbușit la pământ inconștient, chiar lângă colegii de muncă. Aceștia au chemat imediat serviciul sanitar care să acorde primul ajutor, dar eforturile de salvare și încercările de resuscitare nu i-au servit la nimic, românul nu și-a mai revenit și a fost declarat decedat.
Imediat, la fața locului, s-au deplasat și agenții Poliției de Stat și medicul legist desemnat de Parchetul Public, care a dispus efectuarea autopsiei trupului neînsuflețit, pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei.
Toți cei prezenți au făcut legătura cu situația caniculară, gândindu-se că aceasta poate fi un motiv al decesului inopinant.
Opinii legate de decesul românului
Muncitorul român a fost o victimă evidentă a caniculei, ceea ce au recunoscut și oficialitățile italiene.
„Episoade de acest gen nu trebuie să se mai întâmple, avem nevoie de aplicarea unor reguli de siguranță, controale stricte și sancțiuni severe.”
„Nu ne permitem să atribuim nicio vină fatalității” , a declarat Fabio Servidei, secretar confederal Uil Liguria și Riccardo Badi, secretar regional Feneal Uil Liguria, citat de rotalianul.
„Vorbim despre un bărbat de 54 de ani care a lucrat pe acoperișul șantierului, în condiții climatice extreme”, a completat acesta.
Pornind de la această situație nedorită, sindicatele atrag atenția asupra condițiilor climatice extreme în care lucrează muncitorii în aceste zile de caniculă.
„Lucrătorii trebuie să evite să lucreze sub acest soare arzător, ” au declarat Luca Comiti, secretar provincial al CGIL și Gianni Carassale, secretar Fille CGIL din La Spezia, citați de ANSA.
A fost nevoie de o moarte de om pentru a trage un semnal de alarmă în privința faptului că lucrul trebuie restrâns, limitat, în timp ce soarele ”arde” tot ce îi iese în cale.
Foto: rotalianul