Actual

Breaking: Prima dezertare din Palatul Victoria. Consilierul premierului, neînţelegeri cu purtătorul de cuvânt al Guvernului

ciuca
FOTO: Guvernul României

Mai puţin iniţiat în viaţa politică, premierul Nicolae Ciucă s-a înconjurat de mulţi consilieri pentru a-i face viaţa mai uşoară şi de a avea timp să se concentreze pe treburile guvernamentale. Numai că acolo unde sunt mulţi consilieri, apar şi orgoliile. Primul consilier care a demisionat a fost Daniel Anghel, venit în luna decembrie 2021 de la Ministerul Apărării.

Prima dezertare din Palatul Victoria. Consilierul premierului, Daniel Anghel, neînţelegeri cu purtătorul de cuvânt al Guvernului

Încet, încet Nicolae Ciucă l-a depăşit pe predecesorul său, Florin Cîțu, la numărul de consilieri de stat și onorifici, potrivit listei afișate pe site-ul Guvernului. Cîțu avea 16 anul trecut, Ciucă are 24 din care 10 sunt chiar moșteniți, păstrați de la actualul președinte PNL, dar pe listă apar și persoane care i-au consiliat pe premierii Mihai Tudose, Viorica Dăncilă sau Ludovic Orban.

Pe lângă aceștia, Ciucă și-a adus doi oameni din armată: pe șefa de cabinet, generalul (r) Paula Cristea, și pe Daniel Anghel, fost purtător de cuvânt al MApN.  Cel din urmă, Daniel Anghel a cedat, iar vineri a fost eliberat la cerere din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial.

Foto: Facebook Daniel Anghel

Daniel Anghel a fost purtător de cuvânt al lui Nicolae Ciucă pe vremea când acesta ocupa funcţia de ministru al Apărării. Vreme de 15 ani, din 2001 până în 2016, Anghel a lucrat la biroul de presă al MApN, structură pe care a condus-o în ultimii 5 ani. Până să ajungă în Guvern a fost consilier senatorial. Conform declaraţiei de avere, Daniel Anghel are 55 de ani, este colonel în rezervă şi pensionar militar cu o pensie anuală de 96.504 lei.

Plecarea lui Daniel Anghel de la Palatul Victoria ar fi fost provocată de neînţelegerile cu alţi consilieri ai premierului Nicolae Ciucă.

Surse guvernamentale ne-au spus că „cele mai mari neînţelegeri ale lui Anghel ar fi fost chiar cu purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Pe lângă alte sarcini pe care le avea Anghel, acesta gestiona şi relaţia cu comunicatorii ministerelor. Mai mult, sursele noastre ne-au spus că nu va fi singura plecare din rândul consilierilor premierului. Daniel Anghel a adoptat şi la Palatul Victoria acelaşi stil milităresc pe care îl avea la Ministerul Apărării.

Daniel Anghel nu s-a decis ce va urma să facă, dar sursele noastre ne-au spus că analizează varianta de a se întoarce în Ministerul Apărării, condus acum de Vasile Dîncu”.