Reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu au anunțat începerea celei de-a treia etape de atragere de fonduri în cadrul programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”.
Această nouă rundă de finanțare are un buget total de 653,6 milioane de lei.
Programul „Prima conectare”
Etapa va debuta la data de 4 decembrie 2023. Înscrierile se vor încheia pe 9 februarie a anului următor.
Procesul de înregistrare se bazează pe Ghidul specific al programului. Scopul acestei inițiative este de a susține familiile și persoanele cu venituri reduse. Programul est destinat celor care nu depășesc salariul minim brut pe țară garantat la plată ca venit lunar net.
Beneficiarii acestui program vor primi sprijin financiar pentru a acoperi costurile de conectare la rețelele publice de alimentare cu apă și/sau canalizare, potrivit antena3.ro.