Pretul lui Florinel Coman a explodat. Gigi Becali a dublat valoarea mijlocasului de la FCSB si nu are de gand sa coboare pretul acestuia.
Gigi Becali nu crede că Florinel Coman, mijlocașul echipei FCSB, are vreo șansă să ajungă la Galatasaray Istanbul. Turcii nu sunt interesați să cumpere fotbaliști, în contextul general al crizei provocate de întreruperea fotbalului. Impresarul Ioan Becali afirmase că jucătorul „roș-albaștrilor” ar putea să plece pentru o sumă mulțumitoare.
„Am primit multe telefoane pentru Florinel Coman. Toată lumea se învârte acum acolo, la 7 sau 8 milioane de euro. Nimeni nu trece de pragul ăsta. Oferta din America pentru Coman a fost foarte serioasă, dar a fost foarte joasă în comparație cu ce a vrut FCSB.
Pentru mine, valoarea lui Florinel Coman, în acest moment, este de 10-12 milioane de euro. Eu chiar cred de data asta că Florinel va pleca și Gigi va fi foarte mulțumit cu suma pe care o va obține pentru Coman”, declara fostul agent pentru „Fanatik”.
Acum, Gigi Becali spune că Florinel Coman valorează 20 de milioane de euro și nu are de gând să coboare prețul. Interesant este că mijlocașul era prețuit de latifundiarul din Pipera la aceeași sumă și înainte de problemele economice provocate de pandemie.
Pretul lui Florinel Coman a explodat. „Nu va pleca pe ce zice Giovanni, pe 10-11 milioane. O să fie 20 acum! E bombă mare, o să vezi”, a spus Gigi Becali pentru Antena Sport.
L-a comparat pe Coman cu Kylian Mbappe, atacantul francez al lui PSG
Finanțatorul de la FCSB l-a comparat pe Coman cu Kylian Mbappe, atacantul francez al lui PSG, campion mondial cu națioanal din Hexagon în anul 2018. Becali a anunțat în ultimii doi ani că îl va vinde pe Coman pentru o sumă uriașă, dar bineînțeles că nu a găsit echipa care să-i ofere măcar 20 de milioane de euro. Jucătorul a fost cumpărat de la FC Viitorul în 2017.
Ioan Becali povestea cum stabilește vărul său prețul lui Coman. „Pe timp de pandemie, Gigi cere 10-11 milioane de euro și, minim, 20%. Dacă mai câștigă FCSB două trei meciuri și mai dă și 2-3 goluri Coman, se duce la 15 milioane de euro. Dacă se duce echipa în Europa, crește la 20 de milioane de euro.”