Banca Centrală va continua să reducă dobânzile ratelor în fiecare lună. Este mesajul preşedintelui turc Tayyip Erdogan, care a promis poporului său că așa va fi, atâta timp cât el va rămâne la putere. Asta după ce a surprins pieţele prin reducerea de două ori a dobânzilor în ultimele două luni, transmite Reuters.
Preşedintele turc Erdogan promite reducerea dobânzilor la rate în fiecare lună, cât el va rămâne la putere
”Atâta timp cât acest frate al tău se află în această poziţie, dobânzile vor continua să scadă cu fiecare zi care trece, cu fiecare săptămână care trece, în fiecare lună”, a spus Erdogan la un miting în provincia de vest Balikesir.
Inflaţia din Turcia a crescut din noiembrie anul trecut, pe măsură ce lira turcească s-a prăbuşit în urma reducerilor dobânzii de politică monetară de către banca centrală, într-un ciclu de relaxare neortodox dorit de mult timp de Erdogan.
Lira turcească a pierdut aproximativ 28% din valoarea sa faţă de dolar în acest an şi 80% în ultimii 5 ani, deoarece pieţele au evitat politica monetară neortodoxă a lui Erdogan de reducere a ratelor dobânzilor în pofida inflaţiei ridicate.
Banca centrală a Turciei a şocat pieţele cu două reduceri consecutive de 1 punct procentual, în ultimele două luni, în timp ce multe alte economii majore încearcă să înăsprească politica.
Între timp, lira turcească este aşteptată să scadă şi mai mult, deoarece Turcia acordă prioritate creşterii economice faţă de combaterea inflaţiei, care este la cel mai ridicat din ultimii 24 de ani.
Pe lângă creşterea vertiginoasă a costurilor de trai, pentru populaţia de 84 de milioane a Turciei, ţara îşi consumă rezervele valutare şi are un deficit de cont curent tot mai mare.
Pe măsură ce Rezerva Federală a SUA măreşte dobânda cheie şi dolarul devine mai puternic, multele datorii denominate în dolari ale Turciei şi energia pe care o importă în dolari vor deveni tot mai dificil de plătit.