International

Președintele sârb Aleksandar Vucic a recunoscut că i s-a pus gând rău. S-a aflat și cine vrea să-i curme zilele

Președintele sârb Aleksandar Vucic a recunoscut că i s-a pus gând rău. S-a aflat și cine vrea să-i curme zilele

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, i-a recunoscut unui reporter că cineva a vrut să-l asasineze. Declarația mai marelui sârb vine după ce un martor în procesul grupului infracțional condus de Veljko Belivuk și Marko Miljkovic a confirmat ce au spus serviciile de securitate privind asasinarea președintelui.

„Ei încep să vorbească despre uciderea sau atacarea mea. Acum avem o confirmare”

De asemenea, Vucic a afirmat și că există noi informații privind acțiunile pe care le-ar fi planificat acești mafioți. „Noi informații vor ieși la suprafață – acum avem noi date extrase din telefoane. Ei încep să vorbească despre uciderea sau atacarea mea. Acum avem o confirmare și știm totul despre cine a fost implicat în acele discuții și cine trebuia să fie implicat în executarea acestui lucru și în prima și următoarele tentative.

Dar ăsta nu a fost un secret prea mare. (…) Înfrângem mafia, am decapitat-o în mare măsură, dar există încă multe probleme cu care ne confruntăm și pe care trebuie să le rezolvăm în perioada următoare „, a declarat Vucic.

Cine sunt mafioții

Veljko Belivuk, cunoscut sub numele de Velja Necazul, care este acuzat de omor calificat, răpire, posesie ilicită de arme și explozibili și trafic de droguri a făcut declarații uluitoare în fața Curții Superioare din Belgrad. El a mărturisit că grupul său a fost în strânsă legătură cu înalți oficiali ai statului, de la care primeau ordine, și a „servit nevoile statului”.

Este pentru a doua oară când Belivuk spune așa ceva. Prima dată el a făcut această declarație alături de asociatul său, Marko Miljkovic în 2021, în timpul anchetei lor.

Președintele sârb urma să fie asasinat în februarie?

La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, ministrul de Interne al Serbiei, Vulin, a afirmat că Europolul l-a pus în temă privind o asasinare a președintelui Serbiei. Dar a adat asigurări că atât Europol cât și poliția sârbă au reușit să-i identifice pe autori. De altfel, Vucic este văzut ca fiind omul lui Putin în Europa și acuzat de mai multe ori că ar avea legătură cu Serviciul Secret al Federației Ruse, căruia i-ar fi făcut și anumite „comisioane”.

Lucru adus în discuție și de „The Washington Post” care a dezvăluit, sub semnătura lui Vladimir Kara-Murza, un cunoscut opozant al regimului Putin, că președintele Serbiei și ai lui îi este fidelă țarului de la Kremlin, mergând până într-acolo încât spionează chiar și opoziția.

„Mass-media independentă a Serbiei a dezvăluit că agențiile de securitate ale țării fac efectiv comisioane pentru Serviciul Federal de Securitate al Rusiei – și ajută Kremlinul să-și urmărească oponenții politici”, a notat Vladimir Kara-Murza în The Washington Post.