Preotul Vasile Ioana a făcut câteva declarații în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus. Acesta a vorbit și despre lumea politică din țara noastră.
„Politicianul trebuie să slujească orașului. Adică eu aștept ca primarul, ca primărița, ca oamenii mai mari care conduc urbea să slujească poporului. Să se simtă poporul ocrotit. Totuși există locuri în care poporul găsește pacea. Slavă lui Dumnezeu! Poporul și-a găsit liniștea în biserici. A intrat în biserică omul care era la capătul răbdării, era înfricoșat și speriat. În pandemie biserica l-a îmbrățișat pe om. Ne-am dus cu măști la oameni acasă, i-am spovedit și i-am împărtășit, având grijă să nu transmitem ceva. Ei au venit protejându-se. Ne-am protejat, dar ne-am iubit mai departe.”, a declarat părintele Vasile Ioana.
„Biserica nu e un tribunal, e un spital”
„Biserica nu e un tribunal, e un spital. Deci linia întâi a fost pentru trup, ceea ce am trăit cu toții. Iar spitalul sufletelor a rămas biserica, care nu a fost vândută nimănui niciodată, pentru că ea este a lui Hristos. Capul bisericii e Hristos. Dacă noi l-am avea pe Hristos în fața noastră mereu, împărtășindu-ne des, spovedindu-ne des, trăind viața bisericii ca pe viața noastră, atunci viața noastră are în ea speranță, bucurie și pace. De unde vin astea? Astea sunt darurile Duhului Sfânt, care vin în om. (…) Zici Doamne, ajută-mă să îmi plătesc facturile! Doamne, dă-mi putere! Doamne, fii cu mine! Depinde foarte mult și în ce lume trăiești. Pentru că e foarte important să știi că cei care au capacitatea să vadă răul lumii, să se adapteze la viață și să trăiască în bucurie cu Dumnezeu. Singura speranță și singura salvare este să trăiești o viață cu Dumnezeu. Altfel suntem mâncați.
De ce suntem mâncați? De lumea consumeristă, globalistă, care ne vrea niște numere. Plătești (n.r. factura), dar rugându-te, o plătești închinându-te, o plătești participând la viața rugăciunii. Dacă tu ai rugăciunea neîncetată, dacă tu trăiești în rugăciune, îți dă puterea să muncești mai eficient. Îți dă o putere fantastică rugăciunea. Deci omul care are o relație vie cu Dumnezeu și care îl are pe Dumnezeu cu el este foarte bun la servici. Eu am acolo la biserică la mine de la femeia de serviciu până la notărițe, până la notari, până la avocați, până la profesori universitari și așa mai departe. Toți oamenii ăia, în breslele lor, sunt cei mai buni. De ce? Pentru că cea care mătură, mătură cu drag, având credință. Absolut tot ce faci, trebuie să faci din toată inima.”, a mai spus părintele Ioana.