Premierul Marcel Ciolacu a luat poziție în cazul bătrânilor torturaţi în azile și a cerut demiterea conducerii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a Agenţiei judeţene Ilfov.
„Eu, personal, vă spun sincer, nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari, trebuie să răspundă cât mai repede. Şi îi solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANPIS să fie destituită şi conducerea AJPIS Ilfov. Conducerea AJPIS Ilfov – care are atribuţii clare de control şi autorizare a acestor centre”, a precizat în deschiderea ședinței de guvern premierul , citat de Agerpres.
Marcel Ciolacu a mai arătat că este vorba despre oameni în vârstă, bolnavi şi vulnerabili care, în loc să fie ajutaţi, au fost „efectiv torturaţi”.