Social

Precizare oficială! Va creștere numărului pacienților depistați cu COVID-19

Precizare oficială! În următoarele săptămâni trebuie să ne aşteptăm la o creştere a numărului pacienţilor cu COVID-19, precizează ministrul sănătăţii.

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că trebuie să ne aşteptăm în următoarele două săptămâni la o creştere a numărului de cazuri şi că va merge în continuare în judeţele unde se vor constata dificultăţi în gestionarea situaţiei. El a declarat că pacienţii infectaţi, dar fără simptome sau cei cu manifestări uşoare ale bolii şi care sunt acum spitalizaţi vor fi trataţi acasă, dacă se va ajunge la un grad de ocupare de 57% a unităţilor medicale.

Ministrul sănătăţii a spus că deocamdată nu există scenarii în cazul cărora sistemul sanitar din România să nu facă faţă.

Nelu Tătaru, ministrul sănătății: ”Eu am făcut acele evaluări la fiecare judeţ în care aveam peste o sută de cazuri. Sunt considerate ca mici focare. Deocamdată sunt focare locale. Nu vreau să ajungem la exemplul Sucevei în care focare mici au devenit un focar mare, o transmitere comunitară necontrolată, pentru care mai lucrăm şi acum. Voi merge într-adevăr în toate aceste judeţe. Voi merge şi în Neamţ, voi merge şi în Galaţi, unde sunt peste o sută, iar bănuiesc că peste două săptămâni va trebui să merg iar în ele care au peste două sute.”

În ceea ce priveşte estimarea evoluţiei cazurilor de COVID-19 în România, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a adăugat: ”Rămânem în aceleaşi estimări care evoluează în dinamică, în funcţie de un aflux din afara ţării noastre de concetăţeni. Noi estimăm ca, la o săptămână – zece zile, după Sărbătorile Pascale, când s-ar fi întors toţi concetăţenii noştri, să avem un vârf. Sperăm ca acest vârf, şi mă repet, să fie un vârf lin, să nu fie un vârf ascuţit, cu o multitudine de cazuri care să ne blocheze şi apoi, la un trei-patru săptămâni să ne pregătim de o scădere a numărului de cazuri noi şi să putem să ne gândim la o pantă descendentă a pandemiei”