Un tânăr care a fost prins dând șpagă la frontieră, pentru a putea intra în țară fără să stea în carantină, a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
Povestea celei mai stupide șpăgi. Un bărbat a fost condamnat după ce a încercat „să-i omenească” pe grăniceri
Întâmplarea a avut loc în 2021, în luna mai. Tânărul se întorcea din Austria cu mașina, împreună cu soția și fiul lor în vârstă de un an. La frontiera de la Nădlac I, aceștia au prezentat teste de anticorpi, însă polițiștii de frontieră au considerat că nu sunt suficiente și le-au spus că va trebui să intre în carantină.
A băgat 30 de euro în talonul mașinii
Bărbatul a explicat că trebuie să-și schimbe buletinul în România și că are de susținut și un examen și că nu-și permite să stea în carantină câteva zile. Astfel, polițiștii de frontieră i-au spus că ar trebui să se adreseze lucrătorilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad, pentru a cere o derogare. Bărbatul însă nu a acceptat explicația polițiștilor și le-a întins 30 de euro, care se aflau în interiorul talonului mașinii. Oamenii legii nu au acceptat însă șpaga. Unul dintre grăniceri a înregistrat discuția, din momentul în care bărbatul a devenit vizibil insistent.
Mai mult, ironia a făcut ca lucrătorii DSP Arad aflați în punctul de frontieră să ia în considerare testul de anticorpi, spunând că acesta este suficient pentru ca bărbatul împreună cu soția sa și copilul să intre în România, fără a fi supuși măsurii carantinării.
Condamnat la închisoare cu suspendare
Pentru fapta sa, aceea de a da șpagă polițiștilor de frontieră, bărbatul a fost cercetat penal, iar apoi a fost trimis în judecată pentru dare de mită. În 31 mai 2022, Tribunalul Arad a pronunțat sentința: 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare.
Potrivit acestuia, în faza de urmărire penală, bărbatul a recunoscut vinovăţia în săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, iar în faţa instanţei a declarat că “recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi a arătat că doreşte ca judecata cauzei să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, şi-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii”. Tribunalul Arad a admis cererea prin care inculpatul a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei.
De ce a ținut cont instanța
La aplicarea pedepsei, instanţa a avut în vedere vârsta inculpatului – 25 de ani la data comiterii faptelor – nivelul de instruire şcolară ca absolvent de studii liceale, împrejurarea că are loc de muncă, este căsătorit, are 1 copil minor, nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea avută în faţa organelor judiciare şi nu în ultimul rând şi cuantumul sumei oferite.
Tribunalul Arad a avut în vedere solicitarea bărbatului de judecare a cauzei pe procedura recunoaşterii vinovăţiei. Sentința nu este definitivă.