Grecia se află sub atenționare de vreme rea, iar în mai multe orașe importante din această regiune au fost, deja, inundații puternice. Natura s-a dezlănțuit și își urmează propriul curs. Poluarea își spune cuvântul.
Potop și furtuni în Grecia. Atenție, turiști români, la ce vă puneți în bagaje!
Cele mai afectate locuri, binecunoscute turiștilor, sunt Halkidiki, insula Evia şi Larissa, scrie ziarul Protothema. Mai mult, observatorul Național din Atena a înregistrat peste 27.000 de fulgere în numai 24 de ore.
Potop și furtuni în Grecia. Drumurile au fost transformate în ape curgătoare în Ilioupoli, oraș aflat la 6 kilometri de Atena. Aici, mașinile nu au mai putut circula, iar pompierii au fost chemați să pompeze apa.
Situația este asemănătoare și în Atena, unde din cauza vremii, canalizările au cedat, iar drumurile au devenit impracticabile. În orașul Rafina a plouat cu grindină. Și în Koropi, Artemida, Spata, Nea Makri și Marathon sunt semnalate ploi și furtuni.
Străzile din localităţi şi şoselele au fost inundate de ploaia torențială, care s-a abătut, în forță, asupra regiunilor grecești.
Deocamdată, pagubele nu au putut fi estimate.
Frontul meteorologic sever numit „Genesis” a făcut ravagii și în alte regiuni precum, Halkidiki, insula Evia şi Larissa, al cincilea cel mai populat oraș din Grecia.
Pompierii au primit peste 226 de apeluri pentru pomparea apelor, îndepărtarea copacilor căzuți și a altor obiecte mari măturate de vântul puternic și pentru a transfera în locuri sigure persoanele prinse.
Tot weekend-ul au avut loc astfel de manifestări ”agresive” ale vremii. Fulgerele care brăzdau cerul anunțau urgia care avea să umple casele, drumurile, străzile și șoselele cu apă, povestesc chiar specialiștii eleni.
Pe lângă multe altele, este clar că trebuie să avem în bagajul nostru și umbrelele de ploaie.
Avertizări de călătorie MAE
Ministerul Afacerilor Externe a emis și el, la rândul lui, o avetizare de călătorie pentru Bulgaria și Grecia, unde au fost anunțate furtuni și ploi abundente până în intervalul 10-13 iunie 2022.
Au început vacanțele, iar mulți români aleg să petreacă în Grecia, atrași de calitatea plajelor și a mării, de prețurile de cazare și de servirea personalului la terase, taverne, restaurante, a scris infoactual.ro.
La acest moment, în mai multe puncte de trecere a frontierei cu statul elen, turiștii vor aștepta mai mult decât în mod obișnuit pentru a trece granița, se atenționează într-un comunicat al MAE.
Ministerul Afacerilor Externe a emis mai multe avertizări de călătorie, dar și recomandări pentru românii care vor să își petreacă vacanța în acest sezon în Grecia. Sunt indicate trei puncte de trecere a frontierei dinspre Macedonia de Nord spre Grecia. În aceste zone românii trebuie să aibă mai multă răbdare – spun autoritățile – pentru că timpii de așteptare vor fi extrem de ridicați.
Se recomandă turiștilor români să aibă mai multă apă și alimente în mașină atunci când aleg să treacă prin aceste zone. Fără îndoială, trebuie să se asigure că au suficientă benzină sau motorină în rezervor, tocmai pentru că va exista mult timp de așteptat. Iar vama Kulata e bine de evitat în zilele de weekend.
Foto: gonext / video: youtube