Postul ținut de români în secolul al XVIII-lea. Postul Crăciunului se numără printre cele mai importante patru din tot timpul anului. Este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. La început, nu toți crestinii posteau în același mod. Unii preferau un post aspru, alții unul mai ușor, unii posteau doar șapte zile, în vreme ce altii șase saptamani. române ţineau aproape două sute de zile de post pe an
Asupra originii postului părerile sunt împărţite. După unii, postul îşi are originea în sacrificiile de animale, care erau aduse pentru cei morţi şi de care cei vii nu trebuiau să se atingă, scrie crestinortodox.ro.
Postul este conceput şi practicat în creştinism ca un mijloc de progres în virtute şi ca un act de cult, ca o jertfă vie de evlavie, de căinţă, de supunere faţă de Dumnezeu şi un mod de cinstire a Lui. De regulă, postul religios se încheie şi se încununează prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului.
Din cele 365 de zile ale anului, românii posteau 200 de zile
La începutul secolului al XVIII-lea, românii ţineau 200 de zile de post pe an, spun autoarele cărţii „Trei secole de gastronomie românească. De la muhalebiu şi schembea la volovan şi galantină”, Daniela Ulieriu şi Doina Popescu.
„În secolul al XVII-lea, locuitorii ţărilor române ţineau aproape două sute de zile de post pe an. Cei cu stare consumau, pe lângă tot felul de legume şi fructe mai mult sau mai puţin exotice, melci, raci, stridii, untdelemn, vin şi, în unele cazuri, peşte cu carne roşie. Despre melcii pentru care muntenii făcuseră o slăbiciune recentă, găsim în Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, publicată la Veneţia, în 1718, şi tipărită la Iaşi, în 1929 (cu o prefaţă de Nicolae Iorga) autor Anton-Maria Del Chiaro, un pasaj amuzant: „Valahii au oroare de mâncare de broaşte, broaşte-ţestoase sau melci; s-au introdus însă în ultimul timp melcii, care se mănâncă cu multă poftă, mai ales în postul Paştelui, şi se trimit chiar soldaţi la Târgovişte, în locurile unde se află mănăstirea franciscanilor, ca să caute melci pentru masa Domnitorului”, a afirmat Daniela Ulieriu.
Postul ținut de români în secolul al XVIII-lea. Credincioșii posteau aproape două sute de zile pe an. Ce mâncau?
„De notat că nu se mânca de dulce nici în zilele pe miercuri şi de vineri, hrana aspră ajutând trupurile, mai uşoare, să se înalţe de la cele lumeşti spre cele spirituale. Când se termina postul, pe mesele domneşti şi boiereşti apăreau alimente de o diversitate care ne uimeşte şi azi, în plină globalizare. De pildă, cărnurile: clapon, găină, curcă, porumbei, raţe, gâşte, ierunci (un fel de fazani), turturele, potârnichi, prepeliţe şi dropii, apoi porci, vite, miei, oi, capre şi vânat, cu precădere iepuri, ciute, cerbi şi, mai rar, mistreţi”, a încheiat Doina Popescu.
