Actual

Poșta Română închide serviciul Postmesager din cauza materialelor politice atașate la taloanele de pensii

Postmesager
sursa foto arhiva companiei

În conformitate cu declarația oficială emisă de către reprezentanții Poștei Române, a fost luată decizia de a suspenda începând cu data de vineri, 12 ianuarie, serviciul Postmesager. Acest serviciu, specializat în transmiterea materialelor cu conținut politic, va fi temporar indisponibil.

Anunțul privind suspendarea serviciului a fost făcut în urma distribuirii de către Poșta Română a mai multor pliante ale PNL împreună cu taloanele de pensie. Acest eveniment a stârnit nemulțumire în rândul unor destinatari.

Se închide serviciul Postmesager

Membrii PSD au solicitat explicații din partea companiei în legătură cu această acțiune. Acest lucru a  condus la decizia de a suspenda temporar serviciul Postmesager.

„În urma informațiilor apărute în presă cu privire la implicarea companiei în distribuirea de materiale cu caracter politic, Compania Națională ,,Poșta Română” a luat decizia, în baza prevederilor legale, de a suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic.

Poșta Română, cu o vechime de 162 de ani în slujba cetățenilor, ține la reputația și la prestigiul său. Este o companie care susține valorile democratice și nu dorește să fie asociată cu niciun partid politic”, au transmis reprezentanții Poștei Române.

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a exprimat pe platforma Facebook preocupările sale cu privire la acest subiect.

Agitație în PSD

„Zilele trecute, bătrânii din Lugoj au primit pensiile și la fiecare fluturaș de pensie a fost atașat un pliant cu imaginea liberalului Alin Nica. O astfel de acțiune este fără precedent în județul Timiș. Asta arată modul în care Nica înțelege să facă politică. Totodată, trădează disperarea unui om care știe că zilele sale în fruntea Consiliului Județean sunt numărate”, a transmis liderul PSD Timiș.

Membrii PSD au solicitat clarificări de la Poșta Română. În același timp, PSD  a adresat întrebări și reprezentanților Casei Naționale de Pensii Publice. Aceste solicitări de explicații vizează „serviciul special de capsare” al materialelor de propagandă politică. Ele sunt atașate taloanelor de pensii distribuite către persoanele în vârstă, conform hotnews.ro.

„Celor două entități publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal. Asta având în vedere că e vorba de documente emise de autoritățile statului român. Documentele au fost asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic. De asemenea, s-a solicitat conducerii Companiei Naționale „Poșta Română” să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajații companiei (pe lângă serviciul de distribuire) și dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare”,a transmis PSD.