Pompierii români, dar și unii de naționalitate bulgară, au ajuns sâmbătă în Grecia, fiind primele echipe dintr-o forță de intervenție europeană detașate în această țară. Rolul lor este de a asigura sprijin în cazul unor incendii majore de vegetație în sezonul cald, scrie Reuters. Nu e prima oară când România se implică: și anul trecut pompierii români s-au făcut remarcați pentru intervențiile lor la stingerea incendiilor din insula Evra. Și în anii anteriori salvatorii români au fost prezenți și au acordat un ajutor nesperat grecilor.

Bulgaria, Finlanda, Franța, Germania, Norvegia și România vor pregăti de plecare peste 200 de pompieri, în cele mai calde luni – iulie și august – în Grecia. 28 de pompieri din România, cu opt mașini de intervenție, și 16 pompieri din Bulgaria, cu patru vehicule, sunt primii care au ajuns în Grecia, pentru misiunea de două luni, coordonată și finanțată prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.

„Vă mulțumim mult că ați venit să ne ajutați în timpul unei veri care se anunță dificilă pentru țara noastră și că dovediți că solidaritatea europeană nu este doar o vorbă, ci o realitate”, a declarat ministrul Protecției Civile din Grecia, Christos Stylianides, care i-a întâmpinat sâmbătă pe pompierii din România și Bulgaria.

„Când lucrurile se complică, veți lucra cot la cot cu pompierii noștri pentru a salva vieți și proprietăți”, a mai spus el.

Focul a izbucnit duminică în insula Lefkadas, unde se află și români

Un incendiul a izbucnit duminică la amiază și pompierii au fost mobilizați odată cu avioanele de stingere a incendiilor.

Potrivit Serviciului de Pompieri, citat de presa greacă, peste 32 de pompieri cu 9 motoare, 4 avioane și un elicopter, precum și rezervoare de apă municipale operează în prezent în zona insulei Lefkadas. Vântul puternic a întețit focul izbucnit în situl arheologic Portes, care include cimitirul preistoric micenian din secolele XVII-XI î.Hr.

Mai mulți turiși români se află blocați pe insulă.

Incendiile din vara trecută au ars circa 121.000 de hectare de pădure și vegetație în mai multe părți ale Greciei, când țara s-a confruntat cu cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani. Cel mai grav dezastru provocat de incendii s-a petrecut în 2018, când 102 oameni au murit în urma unui foc care a cuprins orașul Mati de la malul mării.