Social

Poluarea din Capitală! Ministrul Mediului: ”Nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea”

Poluarea din Capitală! Ministrul Mediului: ”Nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea”

Tanczos Barna, ministru Mediului, a vorbit despre poluarea din București. Acesta susține că nu s-au luat măuri de reducerea poluării, de cel puțin două decenii.

Poluarea din Capitală!

Ministrul Mediului a mărturisit că în București, nivelul de poluare este foarte mare, și a ținut să precizeze că în ultimii 20 de ani nu s-a luat nicio măsură.

„În Bucureşti, de 20 de ani cel puţin, nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea, nici pe poluarea industrială, nici pe poluarea casnică, adică din încălzire rezidenţială. Sunt din ce în ce mai multe centrale termice individuale din cauza faptului că nu merge sistemul centralizat de încălzire”, a declarat ministrul mediului, Tanczos Barna, la Digi24, conform news.ro.

„Noi am propus Primăriei să nu mai emită nicio autorizaţie de construire fără centrală comună, chiar şi la nivel de bloc, pentru că a scoate la fiecare apartament o centrală individuală duce poluarea la un nivel mai aproape de sol”, a mai precizat ministrul mediului.

Peste 400.000 de persoane mor anual ca urmare a poluării aerului

Potrivit Deutsche Welle, rezultatul unui raport prezentat la Copenhaga de Agenția Europeană de Mediu în toamna lui 2020 arată că peste 400.000 de persoane mor anual în Uniunea Europeană ca urmare a poluării aerului.

Cea mai gravă situație din UE este în România, unde fiecare al cincilea deces ar putea fi pus pe seama factorilor de mediu.

De ani buni, Capitala se află în topul celor mai poluate metropole europene. Anul trecut, Bucureștiul, Cluj-Napoca și Brașov ocupau primele poziții în top 5 cele mai poluate orașe din Europa din cauza traficului, iar Bucureștiul se afla pe locul doi, după Londra, potrivit Libertatea.