Lifestyle

Polițist înjunghiat în Botoșani, agresorul a fost reținut

Polițist înjunghiat în Botoșani, agresorul a fost reținut

Un tânăr de 24 de ani din Botoşani a fost reţinut după ce, în timpul unui conflict spontan, a înjunghiat în omoplat. Agresiunea s-a produs în parcarea din apropierea unui local iar victima a fost un poliţist care era în timpul liber, a anunțat Agerpres.

Luni, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele tânărului de 24 de ani, din municipiul Botoşani. Acesta era cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, anunţă IPJ.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, în noaptea de 18 spre 19 iulie, în timp ce se afla în parcarea din proximitatea unui local public, din municipiul Botoşani, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi înţepat cu un obiect tăietor-înţepător pe un tânăr de 34 de ani, din aceeaşi localitate, în zona omoplatului, provocându-i acestuia leziuni fizice”, precizează sursa citată.

Tânărul de 24 de ani a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani , victima era poliţist, aflat în timpul liber.