Imigrația ilegală este în creștere, economia este anemică, iar războiul din Ucraina a făcut ca moara conspirațiilor să funcționeze la capacitate maximă. Aceste evoluții au propulsat partidele pe noi culmi – și, în unele țări, la guvernare – alimentând temerile din unele părți cu privire la o schimbare tectonică spre dreapta în peisajul politic european. Frații din Italia ai Giorgiei Meloni sunt deja la putere, în timp ce Raliul Național din Franța se află la doar un punct procentual de a fi primul partid al țării în sondaje.
Este tentant să respingem această situație ca pe un moment de genul „am mai văzut acest film”. Cele mai de succes partide de extremă-dreapta din Europa, fie că este vorba de Olanda, Austria sau Scandinavia, au o lungă istorie de succese electorale urmate de divizare internă și implozie spectaculoasă.
Cu toate acestea, există o diferență fundamentală de data aceasta, care ar trebui să dea de gândit oricui îi pasă de stabilitatea politică a Europei: Germania se află în centrul furtunii.
Este un lucru ca Finlanda sau Belgia (partidul separatist flamand Vlaams Belang conduce în sondaje) să vireze pe o linie de extremă dreapta. Când începe să se întâmple în Germania, însă, este timpul să începi să plănuiești o rută de scăpare.
În ultimul an, sprijinul pentru partidul anti-imigranți și pro-rus Alternativa pentru Germania (AfD) aproape că s-a dublat, ajungând la peste 20 de procente în sondajul de opinie al POLITICO, un record.
Germania, semnalul de alarmă numărul 1
Partidul se află acum pe locul al doilea, la doar cinci puncte procentuale în spatele creștin-democraților de centru-dreapta. De-a lungul verii, AfD a reușit, de asemenea, să își mărească avansul față de social-democrații cancelarului Olaf Scholz.
O mare parte din recenta popularitate a AfD poate fi atribuită luptelor interne persistente și dezbinării din coaliția lui Scholz cu Verzii și liberalii liberali din Partidul Liber Democrat. Membrii alianței au fost în dezacord (și uneori la gâtul celuilalt) cu privire la orice, de la politica climatică până la subvențiile pentru bunăstarea copiilor, de când au preluat mandatul la sfârșitul anului 2021.
Acestea fiind spuse, principalul motor al succesului AfD este aceeași problemă care a definit partidele de extremă dreapta din întreaga Europă de o generație: migrația.
O creștere dramatică a imigrației ilegale a însoțit ascensiunea AfD, alimentând îngrijorarea multor persoane din țară că clasa guvernamentală a pierdut complet controlul asupra frontierelor Germaniei. Poliția germană a arestat aproximativ 43.000 de imigranți care încercau să intre ilegal în Germania până acum în acest an – o creștere de peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Este o presupunere sigură că mult mai mulți reușesc să treacă. Creșterea, raportată pentru prima dată de cotidianul german Bild, a fost deosebit de puternică la granița Germaniei cu Polonia, unde trecerile au crescut cu peste 140%.
„Am pierdut controlul asupra migrației ilegale”, a declarat săptămâna trecută Michael Stübgen, ministrul de interne al landului Brandenburg din estul Germaniei.
În același timp, Germania a înregistrat o creștere semnificativă a infracțiunilor violente, care au crescut cu peste 20% anul trecut. Mulți germani văd o legătură între creșterea nivelului criminalității și migrație. Potrivit statisticilor poliției, străinii, care reprezintă aproximativ 16% din populația de 83 de milioane de locuitori a Germaniei, au reprezentat aproximativ o treime din toți suspecții de infracțiuni înregistrate în 2022.
Percepția că migranții reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității publice este alimentată de rapoartele aproape zilnice despre crime oribile în care străinii sunt principalii suspecți, cum ar fi cele două violuri în grup recente din Berlin.
Deși legătura (reală și percepută) dintre criminalitate și migrație a fost de mult timp un punct de sprijin pentru AfD, ceea ce este diferit acum este faptul că iterația actuală a dezbaterii are loc în timp ce Germania se confruntă cu cea mai gravă recesiune economică din ultimii ani, o recesiune care, potrivit unor economiști, ar putea anunța un declin fundamental al nucleului industrial al țării.
Aici intervine războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Deși partidul a avut întotdeauna o slăbiciune pentru președintele rus Vladimir Putin, principala sa discuție în ceea ce privește opoziția față de război este că acesta sugrumă economia Germaniei, atât din cauza pierderii importurilor de gaz rusesc, cât și din cauza impactului sancțiunilor occidentale asupra exporturilor germane către Rusia.
În timp ce realitatea este mai complicată, retorica AfD rezonează în mari părți ale țării, în special în fostul est comunist, unde partidul are un avans confortabil în multe zone.
Prăbușirea economică naște astfel de simpatii
O explicație a faptului că AfD nu a reușit niciodată să se impună așa cum au reușit partide similare în alte părți ale Europei este că, în ciuda mesajului său nativist și anti-sistem, economia Germaniei s-a dovedit extrem de rezistentă în ultimii ani. Cu alte cuvinte, deși este posibil ca multor alegători să nu le fi plăcut politica de migrație a fostului cancelar Angela Merkel, aceștia se aflau totuși într-o situație bună și nu au gravitat în jurul AfD. Dar acum, recesiunea economică a Germaniei amenință să schimbe această dinamică pentru prima dată de la înființarea AfD în 2013.
Ceea ce este deosebit de izbitor în legătură cu ascensiunea AfD este faptul că partidului îi lipsește principalul ingredient care duce la succes majoritatea partidelor de extremă dreapta: un lider carismatic.De fapt, s-ar putea spune că partidul nu are niciun lider, cu atât mai puțin cineva de calibrul lui Meloni sau Marine Le Pen. Duo-ul de la vârful partidului – Alice Weidel și Tino Chrupalla – servesc mai mult ca administratori decât ca purtători de stindard. Weidel ocupă în mod regulat ultimul loc într-un clasament al celor mai „importanți 10 politicieni” din Germania. Chrupalla nici măcar nu intră în clasament.
Această slăbiciune a dat naștere la temeri în mediul politic german că una dintre cele mai extreme figuri ale partidului – Björn Höcke, liderul AfD în landul Thuringia din estul țării – va deveni figura dominantă a acestuia.
Spre deosebire de majoritatea liderilor populiști care au ajuns la putere în Europa în ultimii ani, cum ar fi ungurul Viktor Orbán sau austriacul de dreapta Heinz-Christian Strache – Höcke nu este un oportunist politic.
Fost profesor care a studiat istoria și este impregnat de filozofia germană, Höcke este un adevărat ideolog ale cărui opinii despre rasă și migrație amintesc de retorica fascistă a anilor 1930. De fapt, un procuror german din Hesse a stabilit luna trecută că demonstranții au avut dreptul de a-l numi pe Höcke „nazist”. Acest lucru urmează unei hotărâri din 2019 a unui tribunal german, potrivit căreia Höcke putea fi numit în mod rezonabil „fascist” în timpul unui protest organizat.
Deși Höcke nu este deosebit de popular în rândul publicului larg, influența sa asupra bazei partidului este semnificativă. La un congres recent al partidului, de exemplu, Höcke a reușit să instaleze unul dintre acoliții săi în fruntea listei de candidați ai AfD pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Mesajul lui Höcke în acea zi: „UE trebuie să moară pentru ca adevărata Europă să trăiască”.
Pentru a avea o idee despre direcția în care s-ar putea îndrepta AfD, este util să privim mai la sud, în Austria.
Acolo, Partidul Libertății de extremă dreapta (FPÖ), care a fost fondat de foști naziști în anii 1950 și a servit drept model pentru AfD, conduce în sondajele naționale din noiembrie. După ce a obținut câștiguri importante într-o serie de alegeri regionale recente, Partidul Libertății este favorit la câștigarea alegerilor generale de anul viitor.
Acest lucru este remarcabil nu numai pentru că platforma sa reflectă cea a AfD, ci și pentru că, în această perioadă, vara trecută, austriecii se aflau exact acolo unde se află acum în sondaje verii săi germani, raportează POLITICO.
Liderul Partidului Libertății, Herbert Kickl, care, la fel ca Höcke, este un adept adevărat al filozofiei nativiste a partidului său, a lăsat puține îndoieli cu privire la intențiile sale: „Scopul este să ne asigurăm că o coaliție bipartită este posibilă doar cu FPÖ – bineînțeles cu Partidul Libertății cancelar”.
