Patru mașini din galeria Țiriac Collection pot fi admirate gratuit la două expoziții auto din București. Trei dintre ele vor fi integrate la expoziția de mașini ”PoliAutoFest”, organizată de Universitatea Politehnică din București în perioada 19-22 mai, iar una dintre ele va fi inclusă la ”Cars in motion pictures”, eveniment care va avea loc la Mega Mall între 20 mai și 5 iunie.
„PoliAutoFest” și „Cars in motion pictures”, expoziții auto unde pot fi admirate patru mașini din galeria Țiriac Collection
Pe parcursul celor trei zile dedicate evenimentului de la Universitatea Politehnică din București, vizitatorii vor avea oportunitatea de a admira atât mașini de epocă, cât și ultimele tendințe în domeniul auto, vor afla informații despre istoria automobilistică și vor avea oportunitatea de a asista la o demonstrație de drift.
În cadrul evenimentului va fi organizată o tombolă pentru studenții Universității Politehnice din București, iar persoana câștigătoare va participa o zi la filmările derulate de Țiriac Collection împreună cu jurnaliștii de la emisiunea auto ”Superspeed”, PRO TV. Astfel, câștigătorul va avea ocazia să afle cum decurge o zi de filmare în galeria Țiriac Collection și oportunitatea de a fi inclus în materialul televizat.
Festivalul PoliAutoFest este deschis publicului larg, iar în cadrul acestuia pasionații auto pot admira următoarele autovehicule aparținând galeriei Țiriac Collection: Hurtu 3 ½ Cvadriciclu (1899), Bentley Mk. VI (1948) și Jaguar Mark IX (1959).
Extrem de rară, modelul Hurtu 3 ½ Cvadriciclu din 1899 a fost păstrată într-un castel francez până în anul 1995 şi a fost transformată într-o caleașcă trasă de cai, cel mai probabil după o defectare a motorului. În anul 2007, pe mașină a fost montat un motor înlocuitor Benz produs la rândul său în jurul anului 1900. La nivel mondial mai există doar șapte astfel de exemplare.
Al doilea model expus este Bentley Mk. VI din 1948, cunoscută ca prima mașină de la Rolls-Royce cu caroserie din oțel și prima mașină complet asamblată și finisată în fabrica lor. Modelul Bentley Mark VI cu 4 uși standard din oțel a fost prima mașină de lux fabricată de Bentley după cel de-al Doilea Război Mondial.
Jaguar Mark IX din în 1959 a fost o berlină de lux de clasă superioară produsă de Jaguar Cars între anii 1959 și 1961. Aceasta a fost un model preferat ca mașina oficială de înalții demnitari de stat. Când Charles de Gaulle a vizitat Canada în 1960, mașinile din coloana oficială nu au fost Cadillac sau Lincoln, ci Jaguar Mark IX. Exemplarul introdus în galeria Țiriac Collection a apărut pe coperta revistei Jaguar Enthusiasts.
A doua expoziție este dedicată automobilelor clasice
Cea de-a doua expoziție la care va participa Țiriac Collection este ”Cars in motion pictures”, dedicată automobilelelor clasice. În cadrul evenimentului va putea fi admirat modelul DeLorean DMC-12 din 1981 din galerie. DeLorean DMC-12 este o mașină sport dedicată pieței americane și fabricată de DeLorean Motor Company între 1981 și 1982 în Irlanda de Nord. Mașina este cunoscută sub denumirea simplă “DeLorean” pentru că este singurul model produs vreodată de companie. DeLorean DMC-12 a rămas în memoria fanilor auto pentru prezența sa în trilogia „Back to the Future” sub forma unei mașini a timpului “homemade” create de excentricul om de știință Doc Brown. Este una dintre cele șase mașini care au participat la filmările filmului.
Tiriac Collection este prima galerie auto personală din România deschisă publicului, care reunește modele auto și moto emblematice, atât clasice, cât și de ultima generație, aparținând celor mai importanți producători auto din lume.
Galeria localizată în Otopeni, strada Calea Bucurestilor, numărul 289, este deschisă publicului în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00-19:00. Țiriac Collection pune la dispoziția vizitatorilor informații despre istoria modelelor auto expuse atât în limba română, cât și în limba engleza.