Actual

PNL vrea adoptarea de urgență a legilor siguranței naționale

PNL vrea adoptarea de urgență a legilor siguranței naționale

Coaliția de guvernare a luat în calcul o sesiune extraordinară de cel mult două săptămâni, la începutul lui iulie, în care pachetul de nouă legi privind securitatea națională să fie aprobate de Parlament. Despre acest subiect liderii Coaliției au convenit să nu ofere amănunte.

​​ PNL vrea adoptarea de urgență a legilor siguranței naționale. Pavel Popescu: este o chestiune de securitate naţională

Pe 27 mai, premierul Nicolae Ciucă anunța că pachetul de nouă legi privind securitatea națională urmează să fie analizat de Guvern, apoi trimis Parlamentului pentru dezbateri.

Legile siguranţei naţionale sunt în dezbatere în cadrul coaliţiei

„Legile siguranţei naţionale, că sunt în dezbatere în cadrul coaliţiei şi până la vacanţa parlamentară, vor fi în dezbatere publică şi ar vrea să fie adoptate cu o rapiditate care să ne ducă în punctul acela de securitate de care avem nevoie în această perioadă”, a declarat Pavel Popescu, preşedinte al comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al PNL spune că o dezbatere nu se poate face pe cioturi de text.

„O dezbatere pe o temă majoră, precum securitatea națională, nu se poate face pe cioturi de text și pe bucăți de știri. Un proiect de lege sau mai multe proiecte de lege, din orice domeniu, care nu au ajuns la o formă matură și închegată nu pot reprezenta o bază serioasă de discuții”, a scris vineri pe Facebook și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Marcel Ciolacu aşteaptă legile pentru a fi discutate în comisiile de specialitate.

„Aştept întreg pachetul. Guvernul trebuie să-şi asume acest lucru. În momentul în care toate legile, toate, vor veni la Parlament promovate prin Guvern, atunci se vor discuta în comisie”, a declarat recent Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Subiectul a fost trecut sub tăcere și de majoritatea mass-media, cu câteva excepții subiectul fiind ignorat total.

USR acuză o „republică a securiștilor”

Din opoziție, singurii care au luat poziție sunt cei de la USR. Cătălin Drulă susține că noile legi ale securității naționale sunt o reprezentare a „republicii securiștilor” și-i cere președintelui Klaus Iohannis să se delimiteze de ele.

„Aceste proiecte, în spiritul și litera lor, reprezintă cel mai grav derapaj politic din ultimii ani. Scrise în disprețul principiilor și instituțiilor democratice, ele vor consfinți o dominație absolută a serviciilor secrete asupra vieții publice românești. Cetățenii, companiile, ong-urile și funcționarii publici vor fi clasa de jos, iar președintele și serviciile secrete vor fi deasupra legii și a oricărui control democratic. Klaus Iohannis și coaliția sa vor să pună România pe același palier cu Belarus. O republică a securiștilor. E grav, e periculos, e iresponsabil!”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Principalele prevederi din proiectele noilor legi ale securității naționale

Modificările gândite la legile siguranței naționale oferă puteri sporite serviciilor de informații, creează o superimunitate pentru lucrătorii din domeniu și instituie obligații de colaborare, la cerere, pentru cetățeni și firme.

  • Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să acorde sprijin, la cerere, Serviciului, în îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit legii.
  • Personalul SRI ar urma să fie anchetat doar de un număr limitat de procurori, anume desemnați, iar perchezițiile la sediul SRI ar urma să se facă doar cu acordul șefului statului și cu informarea directorului SRI.
  • Președintele ar urma să primească puteri sporite, iar Parlamentul să fie exclus din procedura de demitere a directorului SRI.
  • SRI ar urma să devină autoritate națională în domeniul interceptării comunicațiilor, astfel că viitorul Centru Național pentru Interceptarea Comunicațiilor va funcționa în cadrul SRI. (Curtea Constituțională a declarat în afara Constituției prezența SRI în procedura de urmărire penală, ca autoritate responsabilă cu interceptările- n.r.).
  • SRI ar primi dreptul de a-și crea și administra propriile firme și chiar propria societate civilă – „asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar”
  • Lista amenințărilor la adresa securității naționale a fost extinsă semnificativ, ceea ce face posibil ca SRI să poată obține mandate de siguranță națională aproape fără nicio restricție.

13 ONG-uri acuză politicienii că doresc militarizarea statului

ONG-uri nu au stat și au protestat public față de intențiile de modificare ale legilor securității naționale, acuzând „militarizarea statului”.

„Militarizarea rapidă a statului, sub conducerea unui premier trecut mult prea repede din haina de general activ în cea de politician de carieră, și la comanda unui președinte aflat moral tot mai departe de cetățeni, de democrație și de libertate, este o tendință ce ne îngrijorează profund, și solicităm ferm tuturor partidelor politice să o oprească de îndată”, se arată într-un comunicat semnat de 13 organizațiilor neguvernamentale.