Ludovic Orban, fostul preşedinte al PNL, a demisionat din partid, fiind urmat de alți 15 senatori şi deputaţi, care recent au părăsit grupurile parlamentare ale PNL, scrie Agerpres.
Ionel Dancă şi Adrian Oros sunt printre demisionari. Acesta din urmă a acuzat că actuala echipă a călcat în picioare atât tradiţia, cât şi istoria PNL, transformându-l într-un partid „nefrecventabil”.
Foştii miniştri ai Muncii şi Agriculturii Violeta Alexandru şi Adrian Oros au criticat politica actualei conduceri a PNL de asociere cu PSD, pe care au calificat-o drept „greşită”.
„Politica este o chestiune de încredere. Dacă prea mulţi din actuala conducere a PNL cred că poţi să-ţi baţi joc de încrederea oamenilor în tine, atunci când te uiţi în ochii lor şi le spui că tu le ceri votul pentru a învinge PSD, greşesc şi vreau să le transmit cu fermitate acest lucru. Din păcate, calcă în picioare munca atâtor liberali care au fost pe stradă şi le-au cerut oamenilor încrederea în PNL. În ceea ce ne priveşte, nu ne permitem să pierdem încrederea oamenilor în noi, suntem oameni care am făcut campanie în stradă şi care le-am promis românilor că-i scăpăm de PSD. Al doilea motiv pentru care am decis să-mi dau demisia este pentru că am observat în PNL prea multă laşitate”, a declarat Violeta Alexandru.
Cea mai izolată şi nefrecventabilă formaţiune politică
Alexandru Oros a spus că motivul depunerii demisiei fiind acela că actuala echipă de conducere, „care a confiscat, care a pus ghearele pe PNL, a transformat acest partid din cel mai onorabil partid de pe scena politică românească în cea mai izolată şi nefrecventabilă formaţiune politică”.
„Practic, au călcat în picioare atât istoria, cât şi tradiţia PNL, dar şi speranţele şi promisiunile făcute oamenilor atunci când, anul trecut, au votat o coaliţie de dreapta care să dezvolte România. Practic, au aruncat la picioarele PSD atât PNL, cât şi România”, a susţinut Oros.
Ludovic Orban a precizat că a demisionat din PNL pentru că a rămas loial oamenilor care şi-au pus speranţele în acest partid, în care acum şi-au făcut loc minciuna, prostia, trădarea, laşitatea.
„Aproape toate lucrurile în care cred nu se mai regăsesc astăzi în conducerea PNL, şi-au făcut loc toate lucrurile pe care le-am detestat – minciuna, prostia, laşitatea, slugărnicia, lenea, lipsa de asumare politică”, a afirmat Orban.
Parlamentarii care şi-au înregistrat marţi demisia din PNL sunt: Alexandru Kocsis (deputat), Ovidiu Florean (senator), Ion Ştefan (deputat), Ionel Dancă (deputat), Constantin Şovaială (deputat), George Ionescu (deputat), Adrian Oros (senator), Bogdan Bola (deputat), Claudiu Chira (deputat), Nicolae Giugea (deputat), Antonel Tănase (deputat), Gabriel Plăiaşu (deputat), Ion Iordache (senator), Violeta Alexandru (deputat) şi Adrian Miuţescu (deputat).
Din 26 octombrie, Ludovic Orban a plecat din grupul PNL de la Camera Deputaţilor, devenind parlamentar neafiliat.