Actual International

Ploaia și vântul ar fi prăbușit avionul de pasageri în Lacul Victoria. 19 morți găsiți până acum. Noi imagini și informații

Ploaia și vântul ar fi prăbușit avionul de pasageri în Lacul Victoria. 19 morți găsiți până acum. Noi imagini și informații

Bilanțul de ultimă oră atestă că există cel puțin 19 oameni morți, după ce avionul de pasageri s-a prăbușit duminică, 6 noiembrie 2022, în Lacul Victoria din Tanzania.

Ploaia și vântul ar fi prăbușit avionul de pasageri în Lacul Victoria. 19 morți găsiți până acum. Noi imagini și informații

Anunțul a fost făcut chiar de premierul țării, Kassim Majaliwa, care a spus că numărul victimelor, în urma prăbușirii avionului de pasageri în Lacul Victoria din Tanzania, a crescut la 19 morți.

Potrivit serviciilor de pompieri și de salvare, mai multe persoane rănite au fost salvate.

 

Potrivit presei locale, cel puțin 17 persoane sunt în continuare date dispărute din avionul de pasageri care s-a prăbușit duminică, 6 noiembrie, în Lacul Victoria, în Bukoba, în regiunea Kagera din Tanzania.

De la producerea accidentului, au circulat rapoarte variate cu privire la numărul de pasageri aflați la bord. Potrivit șefului regional din Kagera, Albert Chalamila, avionul companiei de stat Precision Air transporta 39 de pasageri și patru membri ai echipajului când s-a prăbușit în această dimineață devreme în lac.

Oficialul a declarat, pentru postul de radio de stat tanzanian TBC, că 26 de persoane au fost salvate până în prezent și primesc îngrijiri medicale la Spitalul Regional de Referință din Kagera.

Chalamila a declarat totodată că avionul, care călătorea din capitala comercială tanzaniană Dar es Salaam spre Bukoba via Mwanza, s-ar fi prăbușit în lac cu puțin timp înainte de a încerca să aterizeze pe aeroportul din Bukoba.

Potrivit rapoartelor inițiale ale forțelor de securitate, avionul s-a prăbușit din cauza ploilor abundente și a vântului puternic.

Echipele de salvare caută în continuare pasagerii rămași în avionul biturbopropulsor ATR 42-500.

Președintele țării, Samia Suluhu, a scris pe Twitter: „Transmit condoleanțe tuturor celor afectați de acest accident. Să rămânem calmi în timp ce operațiunea de salvare continuă, în timp ce îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute”.

Mai multe persoane au fost deja salvate. Din primele informații se pare că avionul de pasageri ATR 42-500 a fost nevoit să aterizeze de urgență în Lacul Victoria din cauza vremii nefavorabile semnalate în regiune.