Plecările în vacanţă înaintea Paştelui sunt strict interzise anunță autoritățile franceze. Forţele de ordine din Franţa au anunţat controale sporite înaintea Paştelui, în condiţiile în care cazurile de coronavirus continuă să se înmulţească.
Franţa este pe locul IV în lume, cu 5.300 de decese şi cu aproape 60.000 de mii de contaminări confirmate, iar premierul le-a amintit ieri francezilor că plecările în vacanţă sunt interzise în plină pandemie.
Începutul vacanţei de Paşte nu înseamnă că perioada de izolare s-a terminat, a avertizat ieri premierul şi ministrul de interne, iar la Paris azi dimineaţă prefectul poliţiei s-a aflat în stradă, în apropierea unei gărzi, pentru a transmite un mesaj de descurajare a tuturor celor care vor încerca să încalce regulile.
Didier Lallement, prefectul poliţiei din Paris: ”Vom fi extrem de severi. Cei care nu au atestarea şi justificările oficiale asupra lor nu numai că vor fi amendaţi, dar vor fi împiedicaţi să se urce în trenuri sau să-şi continue drumul cu maşina. Este o situaţie de interes general.”
Izolarea populaţiei la domiciliu, în vigoare până la 15 aprilie, cu posibilitatea de a fi prelungită, le dă dreptul francezilor să iasă doar o oră pe zi din casă şi doar pe o rază de un kilometru.
Cei care merg la lucru sau au o situaţie specială de rezolvat trebuie să aibă atestate oficiale, precum şi declaraţia pe proprie răspundere asupra lor. Jandarmii şi poliţiştii sunt desfăşuraţi în număr mare în toată ţara în acest weekend, la ieşirile spre autostrăzi, la staţiile de taxare, pe şoselele secundare şi în zona gărilor, pentru a-i controla pe toţi cei care intenţionează să plece. Vor fi aplicate amenzi pentru fiecare persoană aflată în maşină, precizează forţele de ordine din Franţa