Actual Lifestyle

Planul roșu de intervenție, în Gorj. Trei persoane au decedat și mai mulți răniți într-un accident îngrozitor

Planul roșu de intervenție, în Gorj. Trei persoane au decedat și mai mulți răniți într-un accident îngrozitor
Infoactual/arhiva

Marţi la amiază, un autovehicul s-a răsturnat pe o şosea din judeţul Gorj. Trei persoane au decedat, mai mulți răniți. Salvatorii s-au deplasat de urgență la fața locului.

Planul roșu de intervenție, în Gorj. Trei persoane au decedat și mai mulți răniți într-un accident îngrozitor

Potrivit primelor informaţii transmise redacției Infoactual de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în județul Gorj a fost activat Planul roşu de intervenţie, la faţa locului fiind trimise mai multe echipaje de pompieri, paramedici şi ambulanţe.

În localitatea Mătăsari din Gorj, un vehicul care transporta muncitori s-a răsturnat, mai exact în cariera Jilț Sud. Având în vedere numărul mare al victimelor acestui accident teribil, pentru gestionarea eficientă a situației a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Gorj.

La fața locului au fost alocate 1 mașină de stingere, 2 ambulanțe SMURD, 1 echipaj de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 4 ambulanțe SAJ, precum și 2 elicoptere SMURD.

În accident au fost implicate 25 de persoane, dintre care 7 rănite și 3 decedate. Zona fiind neaccesibilă cu autospecialele de intervenție, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenție.

Rudele victimelor reclamă că totul s-a întâmplat din cauza drumului prost de care autoritățile nu s-au îngrijit, iar angajatorul nu a făcut eforturi pentru a remedia situația.

La ora închiderii acestei ediții, acțiunea se afla în dinamică, după cum ne-au spus reprezentanții ISU.

În ultimele 24 de ore, salvatorii din întreaga țară au intervenit pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, totalizând 1.482 de situații de urgență gestionate.

Astfel, în perioada de referință, echipajele SMURD au acționat pentru gestionarea a 1.264 de cazuri, în care 1.261 de persoane au fost asistate medical, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (246 cazuri), urmată de județele Cluj (62 cazuri), Timiș (62 cazuri), Mureș (56  cazuri) și Hunedoara (56 cazuri).

Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 8 persoane aflate în dificultate. De asemenea, în perioada de referință, echipajele de descarcerare și prim ajutor au acționat la 4 accidente rutiere.