Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat vineri, 3 ianuarie 2022, legea pentru modificarea articolului 369 din legea nr 286 din 2009 privind Codul Penal, care vizează incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare, folosindu-se de sintagma “opinie ori apartenență politică”.
Proiectul fusese atacat anterior de USR la Curtea Constituțională, însă aceasta a decis că legea nu contravine Constituției. Astfel, legea “plăcuțelor suedeze”devine, oficial, faptă penală înscrisă în Codul Penal.
Plăcuța suedeză a făcut istorie. Un român și-a înmatriculat mașina cu numărul „M**E PSD”. Și alții i-au urmat exemplul
Proiectul legislativ adoptat de cele două camere prevede că “incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Astfel, incitarea publicului la violență în masă, din motive justificate sau nejustificate, va putea fi de acum sancționată cu privarea de libertate a făptuitorului, lucru nemaiîntâlnit până în prezent în organizarea legislativă a României.