Petre Roman a fost invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”,și a lămurit o serie de aspecte ce țin de viața personală a acestuia. Fostul politician a vorbit despre divorț, dar și despre actuala sa căsnicie cu Silvia Chifiriuc.
Petre Roman, dezvăluiri despre divorţ
Petre Roman, s-a însurat pentru prima dată cu o femeie divorțată și cu un copil. Fostul politician avea 27 de ani, iar Mioara, femeia cu care s-a căsătorit prima data era cu 6 ani mai mare decât el. După o căsnicie de 34 de ani, cei doi au divorțat răsunător. După despărțirea de Mioara, s-a recăsătorit cu Silvia Chifiriuc, o femeie cu 26 de ani mai mică decât el, cu care are un băiețel.
„Nu, nu este adevărat că am divorţat pentru Silvia. Da, m-am îndrăgostit de Silvia, nu doar pentru că este foarte frumoasă şi are o voce splendidă, ci pentru că este un om cu care am simţit că îmi este foarte bine. Am şi eu dreptul să mă simt foarte bine cu aleasa inimii mele.
Dacă eu sunt ceea ce sunt, trebuie să mă manifest, să vreau să exist așa cum sunt eu, și nu cum vor alții. Eu, de fapt, am făcut un lucru firesc. Când o căsătorie nu a mai fost posibilă, așa cum au recunoscut ambele părți, și am cunoscut o femeie de care m-am îndrăgostit, m-am căsătorit cu ea, am făcut un copil. Asta e normalitatea!”, i-a spus Petre Roman lui Denise Rifai când a fost întrebat despre căsniciile sale, la Kanal D.
Petre Roman, despre Serviciile Secrete
Petre Roman a ocupat mai multe demnități în statul român, având o carieră politică îndelungată. Primul Premier al României postdecembriste a răspuns unei întrebări care a stat pe buzele tuturor.
„Evident că nu! Dacă aș fi fost cumva legat de aceste servicii, anumite lucruri care mi s-au întâmplat, rele, în cariera mea politică, probabil că nu s-ar mai fi întâmplat. A fost ciocnirea dintre convingerile mele și ceea ce reprezentau ei. Am fost sef de promoție în 1969 la Facultatea de Energetică. În 1969 cel care a fost Ministrul Învățământului, o mare personalitate a României, Mircea Malița, a avut ideea de a înființa burse pentru cei mai merituosi români, în specialitățile în care România nu avea specialiști.
Am dat un concurs la care am fost îndemnat de profesorul meu Mitu Dumitrescu, dar și de profesorul Dorin Pavel. Am obținut prin concurs aceasta bursă a statului român și așa am ajuns la Toulouse.
Între cei care am fost fie la studii, fie la doctorat, eu am fost la doctorat, au fost aproximativ 200 de români. În felul acesta am făcut doctoratul. După un an petrecut la Toulouse, am obținut o diplomă, am putut să dau un alt concurs în Franța și așa am putut să fiu cadru didactic, profesor întâi la o Universitate, după la două, la trei”, a mărturisit Petre Roman la Kanal D.