Lifestyle

Pește românesc pentru o masă festivă românească. Șalău file cu sos de capere și lămâie

Pește românesc pentru o masă festivă românească. Șalău file cu sos de capere și lămâie

Pregătirile pentru petrecerea și masa de Revelion sunt în toi. Nu mai avem mult timp la dispoziție, așa că trebuie să ne asigurăm că nu lipsesc preparatele culinare specifice, iar masa este aranjată conform tradiției.

Printre preparatele tradiționale nu ar trebui să lipsească peștele

Iată o rețetă pentru care musafirii vă aduc numai laude

Șalău file cu sos de capere și lămâie

Ingrediente pentru o porție de 4 persoane

4 bucăți pește șalău file

2 buc lămâi

1 linguriță amestec de legume uscate

1 linguriță mix de ierburi aromatice ( cimbrișor, oregano, busuioc si dafin)

30 ml ulei de măsline

câteva boabe de piper

praf de piper măcinat

sare după gust

50 gr capere în oțet

50 ml vin alb sec

75 ml ulei măsline

Se iau cele 4 bucăți de șalău și se pun la marinat amestecând 20 ml de ulei de masline cu vinul alb, cu un praf de sare si piper, cu un praf de amestec de plante aromatice ( cimbrișor, oregano, busuioc si dafin) și sucul de la o lămâie, se toarnă peste pește și se lasă cel puțin 30 de minute.

Se scoate peștele de la marinat și se prăjește în ulei încins sau se pune pe hârtie pentru copt, într-o tavă și se rumenește în cuptor circa 25-35 minute la o temperatura de 150 de grade celsius. Verificați periodic să nu se ardă.

Sosul de capere se pregătește în uleiul de măsline rămas, încins la foc. Apoi se pun în el caperele, mișcând tigaia pe flacără câteva secunde, adăugându-se legumele deshidratate, sare si piperul praf și boabe, restul de condimente rămas din plante aromatice.

Peste acestea se stoarce sucul de la o lămâie si se pune din nou pe foc, mișcând încontinuu tigaia, circa 5 minute. Sosul se toarnă fierbinte peste peștele rumenit și așezat pe un platou .