Social

Pestă porcină în România! Câte focare sunt active în țara noastră

Pestă porcină în România! Câte focare sunt active în țara noastră

În prezent, în România, sunt active peste 300 de focare de pestă pornică. 139.964 de animale sunt afectate, iar în ultima săptămână au fost înregistrate 12 noi focare.

Pestă porcină în România!

Cele mai multe focare de pestă porcină sunt în judeţele Gorj (79), Sibiu (34), Sălaj (25), Bihor (23) şi Alba (21), iar cele mai puţine (câte unul) în Tulcea, Dâmboviţa, Braşov, Bacău, respectiv niciun caz în Olt, informează Mediafax.

Cele mai recente 12 focare au fost înregistrate în judeţele Bihor, Buzău, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vaslui. De asemenea, au fost stinse 22 focare de pestă porcină.

De ce nu s-a reuşit stingerea focarelor

În unele judeţe precum Gorj, Sibiu, Alba, Ilfov, Mehedinţi, Bihor sau Giurgiu, analiza celor 300 de focare active au dus la concluzia că există 91 focare confirmate anul trecut care nu s-au stins până acum. Apariţia de focare noi în aceleaşi localități este principalul motiv pentru care nu s-a reuşit stingerea focarelor din aceste zone. Potrivit reprezentanţilor ANSVSA, acest lucru s-a întâmplat din pricina faptului că măsurile nu au fost respectate în totalitate.

Cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus luarea unor măsuri de urgenţă astfel încât să fie prevenită apariţia de noi focare de pestă porcină în jurul celor deja existente. De pe data de 31 iulie 2017, mai exact de la prima semnalare a prezenţei virusului pestei porcine în România, și până în prezent, au fost diagnosticate 5.679 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. Potrivit specialiştilor, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor, informează România TV.