Social

Perspectivă rezervată legată de evoluția pandemiei

Evoluția pandemiei de COVID-19 este pe o pantă descendentă, dar încă nu se cunoaște impactul pe care l-a avut relaxarea unor restricții, odată cu expirarea stării de urgență la sfârșitul săptămânii trecute, spune ministrul sănătății, care a explicat astăzi că simptomele infectării cu noul coronavirus pot apărea din a doua până în a zecea zi.

 

Perspectivă rezervată a lui Nelu Tătaru

Se așteaptă încă așadar, a precizat Nelu Tătaru, trecerea celor 10 zile și abia apoi se va putea spune dacă s-a produs o transmitere comunitară a virusului sau dacă situația a fost bine gestionată și se poate trece la o altă etapă de relaxare:

”Suntem într-o perioadă şi într-o descrescătoare a curbei, este vizibil, o avem de vreo săptămână, o săptămână jumătate, vrem să rămân așa, dar încă avem un număr de 200 de pacienți în terapie intensivă, încă avem decese, 1159 de decese, 17.700 de cazuri în total. Sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebui, atât noi cât și populația,  putem spune că terminăm acest moment al pandemiei și avem un timp liber în care să putem să analizăm ce a fost, să previzionăm ce va fi şi să gestionăm mai bine în situația care va veni, în măsura în care acel studiu pe care îl pregătim noi pentru vară, de zero prevalență, să ne arate că avem o marjă din populație imunizată și să putem gândi mai relaxat pentru momentul toamnei-iarnă. La distanțarea socială nu putem renunța, la portul măștii în interior, în mijloace de transport în comun, la locul de muncă, nu putem renunța. Sunt măsuri care vor trebui să rămână odată cu relaxările care vor veni. Trebuie să le facem în condiţii de precauţie. Numai aşa le putem gestiona”