Pepe a vorbit despre o nouă relație! După ce, de câteva luni de zile, Pepe și Raluca Pastramă nu mai formează un cuplu, artistul a mărturisit că este posibil să-l vedem cu cineva de mână, și nu ar trebui să ne surprindă!
Deși despărțirea dintre Pepe și Raluca Pastramă se anunțase a fi una amabilă, se pare că a fost una destul de plină de scântei. Bruneta l-a acuzat pe tatăl copiilor săi de violențe, obținând un ordin de protecție împotriva artistului, iar în cele din urmă s-a dovedit că acest lucru a fost fals. Apropiații Ralucăi a explicat că gestul făcut de aceasta a fost unul de disperare pentru a nu-și pierde fetițele.
Pepe a decis să aibă o relație bună cu Raluca Pastramă, de dragul fetițelor sale, și nu a vrut să-i plătească cu aceeași monedă, pentru că nu și-a dorit ca micuțele să fie marcate de scandalul dintre el și mama lor.
„Noi stăm mâncăm la aceeași masă împreună o dată, de două ori pe săptămână. Am mai vorbit și noi cu oameni care au mai trecut prin asta. Am luat legătura de la început cu psihologi, cu ce ar trebui să facem. Copiii ne învață pe noi cum trebuie să ne comportăm. Moșul a venit și acasă la noi și la ea.”, a spus Pepe la XNS.
Pepe, despre o nouă relație
Pepe a dat de înțeles că va permite unei alte femei să intre în viața lui, având în vedere că el și Raluca Pastramă nu mai formează un cuplu, din luna octombrie a anului trecut.
„Nu m-ar surprinde în momentul ăsta și vreau să nu surprindă pe nimeni dacă apar eu cu cineva de mână sau ea. Nu mai este nimic între noi. Este clar. Cele mici sunt super fericite. Nu au nicio treabă. Au înțeles perfect situația. Atâta timp cât nu există conflicte și certuri.”, a mai spus Pepe, în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, potrivit Antena Stars.