Actual Social

Pensionară din Alba, condamnată pentru acces ilegal la un sistem informatic după ce a scos bani de pe un card

Pensionară din Alba, condamnată pentru acces ilegal la un sistem informatic după ce a scos bani de pe un card
Arhivă

Pentru suma de 500 de lei, o pensionară din Alba a fost judecată și condamnată pentru acces ilegal la un sistem informatic, după ce a scos banii de pe un card ce nu îi aparținea.

Fapta s-a petrecut în mai 2020, când femeia a găsit un portofel. Nu s-a gândit să-l dea proprietarului, ci a mers la bancomatul unei bănci și a retras suma de 500 de lei, întrucât a găsit și PIN-ul scris pe o bucată de hârtie. Totul a fost filmat de camera video.

Pe parcursul urmăririi penale, autoarea nu a negat că este ea persoana surprinsă pe imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale Băncii Transilvania, dar a prezentat diferite apărări, potrivit alba24.ro.

Două declarații mincinoase

Inițial, a declarat că pe 16 mai 2020, a extras bani de la bancomat de pe cardul ei. Însă, în urma studierii extrasului de cont emis de banca respectivă, s-a constatat că la data de 16 mai nu au fost efectuate operațiuni cu cardul ei, astfel că a revenit asupra primei declarații date la urmărirea penală și a emis cea de a doua variantă de apărare.

De data aceasta, a susținut că în ziua respectivă, la solicitarea unei alte persoane de sex feminin necunoscute pe care a întâlnit-o în apropierea sediului băncii, a retras suma de 500 lei de pe cardul bancar primit de la aceasta, după care i-a remis banii cardul și bilețelul cu codul pin.

Ce pedeapsă a primit

Nici cea de-a doua variantă nu a fost cea reală, astfel că instanța a reținut că inculpate este nesinceră. În realitate, pe imaginile surprinse de camerele video de la dosar se vede cum în 16 mai, la ATM-ul băncii respective, inculpata este înregistrată și a fost singură la bancă, nefiind însoțită de nici o altă persoană.

Pentru fapta sa, femeia a fost condamnată zilele trecute de Tribunalul Alba la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare. Momentan, sentința nu este definitivă și poate fi atacată în apel la instanța superioară.