Pensiile românilor urmează să crească. Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii, a anunțat cu fermitate că, începând cu anul curent, va fi implementată o nouă politică de majorare a pensiilor.
Această măsură are ca obiectiv asigurarea unei creșteri constante a veniturilor pensionarilor. Mai mult, le asigură stabilitate financiară și o protecție socială sporită seniorilor.
,,Într-adevăr, am preluat același mecanism care are doi parametri: inflația plus 50% din câștigul salarial mediu brut. Partea semnificativă, importantă pentru români, pe care noi am adus-o, este aceea ca am stipulat în textul legii faptul că această majorare se va face în luna ianuarie a fiecărui an.”
Pensiile se majorează de 3 ori
„Este un câștig important pentru Legea Pensiilor. Fiindcă să știți că au fost ani în care nu am avut nicio creștere a punctului de pensie în România sau s-a făcut în septembrie această creștere”, a fost anunțul Ministrului Muncii.
Adrian Negrescu, expert în economie, a prezentat o analiză detaliată a impactului acestei majorări.
,,Cred că în primul rând ar trebui indexate pensiile în raport cu rata inflației. Rata inflației a fost undeva la 10,4%. Deci o creștere de 10% a pensiilor, în medie, ar trebui să o vedem de la 1 ianuarie. Asta înseamnă, de exemplu, la o pensie de 2300 de lei, ar să avem un câștig undeva la 230 de lei în plus de la 1 ianuarie.
Atenție, însă! Nu se știe exact dacă toată lumea va primi această indexare, pentru că în normele de aplicare a noii legi a pensiilor se prevăd niște mecanisme foarte interesante de reglare a diferențelor la pensii. Adică sunt unele persoane care au ieșit la pensie cu o pensie mai mică. Altele care au ieșit cu o pensie mai mare, s-ar putea să fie niște mecanisme de reglare. Rămâne ca Ministrul Muncii să ne lămurească dacă într-adevăr va fi aplicată pentru toată lumea această indexare a pensiilor”, a explicat Adrian Negrescu.
Este nevoie de 50 de miliarde de lei
În plus față de aceste preocupări, există întrebări legate de sursa de finanțare a majorării pensiilor. Anul viitor, va fi necesar să se aducă aproximativ 50 de miliarde de lei suplimentari la bugetul de stat pentru a acoperi cheltuielile cu pensiile.
Perspectivele pentru o creștere sănătoasă a pensiilor par să fie strâns legate de stimularea creării de locuri de muncă. Este crucial ca bugetul pentru pensii să fie susținut de contribuțiile tuturor cetățenilor.
Noua legislație privind pensiile aduce modificări semnificative în ceea ce privește perioadele asimilate stagiului de cotizare. De exemplu, perioada de acordare a pensiei de invaliditate nu mai este considerată ca fiind asimilată stagiului de cotizare.
Potrivit noilor reglementări, persoanele cu capacități de muncă parțial afectate care desfășoară activități remunerate alături de pensia de invaliditate ar putea fi obligate să plătească contribuții pentru veniturile suplimentare obținute. Aceasta schimbă modul în care se consideră perioadele asimilate în calculul pensiei, potrivit Antena3.