Social

Pensiile ar putea veni mai devreme în luna mai! Solicitarea lui Marcel Ciolacu

pensiile, sursa foto playtech
sursa foto: arhiva companiei

Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Muncii să ia toate măsurile necesare pentru ca pensionarii să primească pensiile înainte de Paște. Anul acesta Paștele va fi sărbătorit pe 5 mai.

Această cerere a fost făcută înaintea ședinței de Guvern de marți, 23 aprilie. „O rog pe doamna ministru (n.r. Simona Bucura-Oprescu) să vorbească cu toate băncile din România, să vedem ce modificări trebuie făcute la convenții, și cu Poșta Română, astfel încât toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale”, este mesajul pe care l-a transmis Marcel Ciolacu.

Potrivit reprezentanților Poștei Române, în perioada 1-6 mai va fi un program special. Începând cu 7 mai, toate subunitățile vor reveni la programul normal, informează psnews.ro.