Social

Pensia minimă crește cu 700 de lei! Declarațile lui Marius Budăi și Simona Bucura-Oprescu

credite de pensii majorate sursa foto: Kanal D CNPP
sursa foto: arhiva companiei

Un anunț semnificativ pentru persoanele vârstnice a fost făcut de către fostul ministru al Muncii, Marius Budăi. Acesta a declarat că în seniorii vor beneficia de o sumă suplimentară de 700 de lei. Majorarea este rezultatul recalculării pensiilor, și este valabilă în special pentru seniorii cu pensia minimă.

Potrivit declarațiilor actualului ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, pensiile unor seniori vor fi majorate cu 700 de lei. Aceasta se aplică în special românilor care au lucrat pentru o perioadă de 35 de ani la salariul minim pe economie. Ca urmare, pensiile acestora vor crește de la 1.281 la 1.900 de lei, reprezentând o creștere de peste 80%.

Pensia minimă crește cu 700 de lei

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a oferit clarificări privind modalitatea prin care se va realiza această majorare. El a identificat grupul de români privilegiați care vor beneficia de aceste modificări.

„Știți că discutam foarte mult de a departaja pe cei cu indemnizația socială, cu pensia minimă, cum este cunoscută în comunicare publică, care au stagiul minim de cotizare de 15 ani și cei care au lucrat totuși stagiu complet de cotizare 35 de ani, nu numai care au avut salariul minim.

Eu, în calitate de director, cred că am văzut peste 10.000 de dosare filă cu filă, exact din această perspectivă. Pentru că mulți cetățeni spuneau că au lucrat 30-35 de ani și au pensia minimă.

Ce spune Marius Budăi

Din păcate, 15-20 de ani dacă ar fi fost cu salariu minim la normă întreagă, tot ar fi fost ceva. Dar mulți ani sunt cu jumătate de normă la salariul minim sau chiar cu două ore ori contribuția. Vă dați seama că a fost doar la cele două ore plătite sau patru ore sau chiar normă întreagă cu salariul minim”, a declarat el.

Acesta a evidențiat necesitatea unei distincții între românii care au activat doar 15 ani în câmpul muncii și cei care au muncit pentru o perioadă de 35 de ani.

„Este o reparație cumva pentru cei care au lucrat stagiul complet. Este  o încurajare a muncii pe viitor, pentru cei care lucrăm, suntem acum în activitate să stăm cât mai mult în câmpul muncii. Şi atunci au intervenit această discuție și această idee cu punctele de stabilitate peste 25 de ani. Cei 25 de ani reprezintă acea medie a stagiilor de cotizare din România.

Şi atunci este acel punctaj gradual cu între 25 și 30 de ani. Primește 0,5 puncte pentru fiecare an de la 30 la 35, 0,75. După 35, începând cu 36 câte un punct și atunci se adună aceste puncte și practic există și intervine această creștere. Repet, pentru cei care au stagiu complet de cotizare 35 de ani sau chiar mai mult”, a spus Budăi, conform romaniatv.net