Vineri, 8 octombrie, de la ora 06.00, racla cu moaştele Sfintei Parascheva să fie aşezată deja pe baldachin, pentru a oferi o fereastră cât mai mare de timp pentru cei care vor să vină să se închine. De altfel, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că a anulat toate evenimentele conexe pelerinajului, organizate de regulă în această perioadă, cu excepţia Liturghiei de pe 14 octombrie, care va fi oficiată pe scena orientată spre pietonal.
La pelerinajul şi manifestările religioase prilejuite de hramul „Sfintei Cuvioase Parascheva”, organizate în perioada 8-15 octombrie de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, măsurile de ordine şi siguranţă publică în municipiul Iaşi vor fi asigurate, în sistem integrat, de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi şi Poliţia Locală.
„Jandarmii şi colegii din celelalte instituţii vor fi prezenţi în zona Catedralei Mitropolitane şi pe traseele de afluire şi defluire din proximitatea acesteia, amenajate pentru accesul pelerinilor la Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi la Catedrala Mitropolitană. Aceştia vor asigura protecţia tuturor participanţilor la această mare sărbătoare din Calendarul Creştin Ortodox, eveniment religios important, îndrumarea pelerinilor privind respectarea regulilor stabilite in comun cu organizatorul şi supravegherea respectării măsurilor legale în vigoare privind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum şi prevenirea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială”, se menţionează într-un comunicat de presă al Grupării de Jandarmi Bacău.
Evitarea atingerii suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane
În contextul pandemic a fost impusă luarea măsurilor pentru protecţia sănătăţii fiecărui participant, motiv pentru care este recomandat tuturor celor care se află în această perioadă la Iaşi să poarte masca de protecţie corect. Masca să acopere nasul şi gura iar oamenii să evite zonele aglomerate unde pot fi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane. Se recomandă evitarea atingerii suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane și păstrarea distanţei de 1,5 metri faţă de celelalte persoane. Trebuiesc respectate cu stricteţe regulile de igienă personală recomandate de autorităţi, pentru a se proteja şi a-i proteja şi pe cei apropiaţi.
„Înainte de planificarea pelerinajului, informaţi-vă cu privire la măsurile impuse de autorităţi pentru municipiul Iaşi şi cele generale privind restricţiile de circulaţie din intervalul orar 20,00 – 5,00, acordaţi o atenţie deosebită copiilor şi persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriţi pentru a nu se rătăci, precum şi bunurilor personale. Persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi care au nevoie constantă de îngrijire medicală să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al echipajelor medicale de urgenţă şi Unităţilor de Primiri Urgenţe Iaşi. Totodată, pentru evitarea situaţiilor neplăcute, vă recomandăm să manifestaţi răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor şi să respectaţi indicaţiile forţelor de ordine. Vă asigurăm că desfăşurarea în condiţii de normalitate şi siguranţă a manifestărilor religioase din această perioadă este prioritatea noastră, iar în caz de necesitate, adresaţi-vă cu încredere celui mai apropiat militar/poliţist aflat în zona unde sunteţi sau apelaţi numărul de urgenţă 112”, precizează comunicatul.