Actual

Pedepse de la doi la șapte ani pentru cei care mută poziția unei mașini implicate în accident. Ce prevede decizia ICCJ

politie

Potrivit Codului penal, modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul autorităților, reprezintă o infracțiune ce se pedepsește cu închisoarea între doi și șapte ani. Printr-o decizie apărută miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a adus lămuriri în ceea ce privește modificarea stării locului unui accident rutier și a stabilit că aici intră și schimbarea poziției unei mașini implicate în respectivul accident, fără acordul autorităților.

Pedepse de la doi la șapte ani pentru cei care mută poziția unei mașini implicate în accident. Ce prevede decizia ICCJ

Concret, e vorba despre Decizia ICCJ nr. 22/2022, pronunţată miercuri în dosarul nr. 241/1/2022 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Chestiunea asupra căreia s-a pronunțat Curtea a fost dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor Codului penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de Codul rutier (alineatul 3 al articolului 77).

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, stabileşte că «fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație»”, a stabilit ICCJ în decizia recentă.

Cu alte cuvinte, mutarea mașinii, fără acordul polițiștilor, în cazul unui accident cu victime, este considerată modificare a stării locului sau ștergere a urmelor accidentului de circulație, ceea ce poate însemna pedepse cu închisoarea de până la șapte ani.

După ce hotărârea ICCJ va fi publicată în Monitorul Oficial, ea va deveni obligatorie pentru toate instanțele de judecată care se confruntă cu astfel de cazuri

La articolul menționat, Codul penal prevede că “fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului” reprezintă o infracțiune și se pedepsește similar părăsirii locului accidentului, adică cu închisoarea cuprinsă între doi și șapte ani.

Pe de altă parte, Codul rutier (OUG 195/2002) stabilește, la alineatul 3 al articolului 77, că este interzisă schimbarea poziției unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului fără acordul autorităților.

Astfel, ICCJ a lămurit acest aspect acum și a stabilit că și schimbarea poziției unui vehicul implicat într-un accident înseamnă, de fapt, modificarea stării locului accidentului.