Actual Social

Pe Aeroportul Internațional Timișoara se schimbă unele reguli pe care pasagerii trebuie să le știe

Pe Aeroportul Internațional Timișoara se schimbă unele reguli pe care pasagerii trebuie să le știe
caon.ro

La Timișoara, pe Aeroportul Internațional (al treilea aeroport din România după numărul de pasageri, deservind o populație de 2,5 milioane de locuitori), lichidele din bagajul de mână și aparatele electronice nu mai trebuie scoase la verificare.

În ajun de Moș Nicolae, Aeroportul Internațional Timișoara vine cu vești bune pentru pasagerii care îl tranzitează

Începând de luni, 05 decembrie 2022, pe Aeroportul Internațional Timișoara se schimbă unele reguli, în sensul că pasagerii care pleacă de pe aeroportul din Banat nu mai trebuie să scoată lichidele și aparatele electronice din bagajele de mână la controlul de securitate. Și mai mult decât atât, nici electronicele nu vor mai fi scoase pentru verificare din genti.

Partea pozitivă a aplicării acestor măsuri

Prin aceste măsuri, Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia se alătură aeroporturilor în care controlul de securitate devine mult mai rapid și mai simplu, fiind eliminată restricția referitoare la cantitatea de lichide, aerosoli și geluri care depășesc 100 de mililitri. Iar în acest mod, pasagerii vor scăpa de stresul de a pune recipientele în pungi de plastic pentru scanare separată de bagajul de mână. Și un alt aspect foarte important este că același lucru va fi valabil și pentru electronice. Prin urmare, laptopurile și accesoriile acestora urmează să treacă prin scanere fără să mai fie obligatorie scoaterea lor din bagajul fiecărui pasager.

Cum este posibil acest lucru

Aeroportul Internațional Timișoara va aplica aceste măsuri ca urmare a faptului că a implementat un sistem modern de control de securitate, iar acest lucru a putut fi posibil datorită accesării unei sume de bani europeni nerambursabili (prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020), astfel reușind să achiziționeze cele mai noi echipamente de specialitate.

În ceea ce privește operaționalizarea sistemului de scanare, aceasta a fost realizată prin cooperarea Aeroportului Internațional Timișoara cu Brigada Antitero din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) și cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), potrivit opiniatimisoarei.ro.