Lifestyle

Pe 25 martie este sărbătorită Buna Vestire. De ce nu este bine să te cerți în această zi?

Buna Vestire Sursa foto Stirile Kanal D
Sursa foto: Stirile Kanal D

Astăzi, 25 martie, se sărbătorește Buna Vestire. Această sărbătoare este una cu o semnificația aparte, mai ales că importanța acesteia este asemănătoare cu cea a Paștelui. De asemenea, există și câteva superstiții care ar trebui respectate astăzi pentru a avea noroc.

Aceasta este prima sărbătoare din Postul Paștelui, în care românii pot mânca pește.

„Toţi cei care au ţinut post au dezlegare să mănânce peşte. Este un fel de răsfăţ pentru a marca această mare sărbătoare, cu bucurie în suflet şi cu belşug pe masă“, a spus preotul Paul Tudorache de la biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva.

Ziua Cucului sau Blagoveștenia

Popular, aceasta este cunoscută ca Ziua Cucului sau Blagoveștenia. Buna Vestire amintește de ziua în care Arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei Maria că va avea un copil: „Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui, Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi a zis Maria către Înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi, răspunzând, Îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Evanghelia lui Luca 1, 24-38)

În fiecare an, Buna Vestire este sărbătorită pe 25 martie, cu 9 luni înainte de Crăciun.

În această zi, oamenii nu trebuie să lucreze deoarece importanța acesteia este la fel de mare precum cea a Paștelui. Păcatul este unul foarte mare.

„Dacă macină cineva în ziua aceasta, şi din făina măcinată face mămăligă, şi mămăliga aceasta o aruncă apoi în apă, peştii nu o mănâncă; dacă ia făina şi o presară pe un pom, pomul respectiv nu face poame anul acela”, conform etnografului Simion Florea Marian.

Superstiții de Buna Vestire

De Buna Vestire este bine să se pună în pragul casei sare și pâine pentru hrană pentru a le da îngerilor. De asemenea, astăzi, fiecare persoană va primi o veste bună. Nu trebuie să existe certuri deoarece acest lucru este văzut ca un mare păcat. Se spune despre cei care vor avea conflicte în această zi sfântă că vor avea ghinion și necaz tot anul.

Cum această zi este cunoscută și sub numele de Ziua Cucului, în tradiția populară, această pasăre este vestitorul lucrurilor importante în viața zilnică. Conform tradiției, dacă primul cântec al cucului se auzea când oamenii erau înfometați era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/și moartea m-a săgetat!”.

De asemenea, cei care voiau să se căsătorească puteau întreba cucul: „Cucule voinicule/Câți ani îmi vei da/pân m-oi însura (mărita)?”. Atunci când cucul începea să cânte, cântecul însemna un an de așteptare, dar dacă tăcea însemna că este o căsătorie foarte aproape. Craca pe care pasărea cânta, era tăiată și pusă la scăldatul fetelor pentru a nu le ocolii băieții.

Tot o superstiție tradițională este cea conform căreia nu trebuie să iasă oamenii nemâncați, pentru că aduce necaz. În această zi, la biserică, pe lângă slujba specială, se recită și o rugăciune specifică acestei sărbători, conform libertatea.ro.