Pe 15 august va fi serbată Ziua Marinei, în Portul Constanţa printr-o ceremonie desfăşurată între orele 10.00-11.00, în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniştrilor Apărării naţionale, Transporturilor şi Administraţiei şi Internelor. Vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice Maritime.
Navele aflate pe mare, în dispozitivul din faţa clădirii Comandamentului Flote, vor executa o defilare navală pe itinerariul Constanţa – Midia şi retur, iar trei elicoptere Puma, patru avioane F-16 româneşti, două avioane Typhoon britanice şi un avion Poseidon (P-8) american vor survola dispozitivul de nave şi portul militar Constanţa, în jurul orei 11.00.
Conform comunicatului Statului Major al Forţelor Navale, ziua se va încheia cu retragerea cu torţe, la ora 20.30, pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu, precum şi cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Constanţa.
Statul Major al Forţelor Navale organizează, în perioada 14-15 august, în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Bucureşti, o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române. Anul acesta, activităţile se vor desfăşura atât în mediul online, cât şi cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Ziua Marinei va fi marcată şi prin publicarea pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române a unor materiale video cu titlul „Lecţia de Istorie: Marina Militară Română modernă, 1860 – 2021” şi prin lansarea unor concursurile tematice „Marea în culori”, „Ce fac Forţele Navale pentru tine?”, „Cadet în Forţele Navale” şi „Vreau să fiu marinar!”.
Două proiecte, dedicate celor care au ales să servească Patria în uniforma de marinar, „Oamenii din spatele uniformei de Marină” şi „Portret de marinar, schimb de generaţii”, vor fi accesibile publicului larg în mediul online.
Săptămâna Spiritualităţii Marinăreşti începe luni, 9 august
Săptămâna Spiritualităţii Marinăreşti începe luni, 9 august, şi va include expoziţii de pictură, fotografie cu tematică marină şi navomodele.
Vineri, 13 august, patru nave militare româneşti şi o navă militară turcească vor ocupa dispozitivul fix din faţa clădirii Comandamentului Flotei, de pe faleza din Constanţa. Acestea vor arbora pavilionul, geacul, marele pavoaz şi pavoazul electric în zilele de 14 şi 15 august.
Ziua Recunoştinţei va fi marcată sâmbătă, 14 august, când vor fi organizate ceremonii de depuneri coroane de flori la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea, pentru a cinsti memoria eroilor marinari. Totodată, la Constanţa va fi organizată, în portul militar, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete şi medalii personalului militar şi civil, care a obţinut rezultate meritorii în procesul de instrucţie din ultimul an.
Sâmbătă, 14 august, porturile militare Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea vor putea fi vizitate de populaţia civilă cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2.
Nu vor lipsi de la ediţia din acest an a sărbătorii tuturor marinarilor, militari şi civili, concertele susţinute de Muzica Militară a Forţelor Navale. Reprezentaţiile vor fi accesibile publicului larg şi se vor desfăşura pe Faleza Cazinoului din Constanţa, duminică, 8 august, orele 19.00 – 20.00 şi vineri, 13 august, orele 19.00 – 20.00.
Persoanele (cu vârsta minimă de 12 ani) care doresc să participe la activităţile organizate în porturile militare Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea trebuie să prezinte, pe hârtie sau în format electronic, unul dintre următoarele documente: rezultatul negativ al unui test PCR/antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte, dovada vaccinării cu un vaccin autorizat pentru COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de finalizarea schemei de vaccinare sau dovada trecerii prin boală în intervalul 30 -180 de zile anterior datei de 14 august.