Lifestyle

Patronul echipei de fotbal, despre finala Cupei României: „Noi suntem secui și nu o să ne dezicem niciodată de ceea ce suntem”

patron

După 2-1 în tur, covăsnenii au câștigat și meciul de la Craiova, scor 1-0. Sepsi se va duela cu FC Voluntari în marea finală, de joi. Pentru echipa pregătită de Cristiano Bergodi va fi a doua finală din istoria clubului.

După scandalul de la hochei, atunci când sportivii au intonat imnul Ținutului Secuiesc și au fost apărați de ministrul Sportului, Eduard Novak, patronul echipei de fotbal Sepsi a avut un răspuns surprinzător la întrebarea: „ce imn va cânta?”.

Patronul echipei Sepsi, despre finala Cupei României: „Noi suntem secui și nu o să ne dezicem niciodată de ceea ce suntem”

Finanțată din Ungaria, Sepsi se luptă pentru a câștiga al doilea cel mai important trofeu din fotbalul românesc. Având în vedere cele întâmplate recent, patronul covăsnenilor a primit o întrebare cu totul inedită, după ce au fost lansate mai multe scandări xenofobe, la Craiova, în meciul retur al semifinalei Cupei României: „Ce imn va cânta înaintea finalei Cupei României?”

Patronul echipei, László Diószegi şi fotbaliştii de la Sepsi nu vor avea decât o singură variantă, având în vedere că, în mod tradiţional, finala cupei e precedată de intonarea imnului naţional al României. Aşa se va întâmpla şi joi seară, pe stadionul din Giuleşti, unde se vor întâlni Sepsi şi Voluntari cu trofeul pe masă.

„O să cânt şi imnul României şi o să cânt şi imnul secuilor”

În schimb, la meciurile celor de la Sepsi de pe teren propriu, crainicul arenei face anunţurile şi în limba maghiară. Ceea ce e de înţeles, având în vedere zona din care provine această echipă, dar şi faptul că ea a fost susţinută, inclusiv financiar, din Ungaria.

„O să cânt şi imnul României şi o să cânt şi imnul secuilor, fiindcă noi suntem secui şi nu o să ne dezicem niciodată de ceea ce suntem. În finala cupei, cred că pornim cu şanse egale (n.r. – cu FC Voluntari). Eu am încredere în băieţi şi consider că putem să facem minunea. N-avem o echipă şi o situaţie financiară ca să putem să vorbim despre câştigarea campionatului. Dar despre Cupa României se poate vorbi”, a declarat acesta.

Patronul Laszlo Dioszegi le-a promis jucătorilor de la Sepsi prime uriașe pentru câștigarea Cupei României. Jucătorii din play-out vor încasa între 5000 și 10.000 de euro dacă o vor învinge pe FC Voluntari în ultimul act.