Lifestyle

Pat Morita, maestrul din Karate Kid, a suferit enorm. A stat 9 ani internat în spital

Pat Morita, maestrul din Karate Kid, a suferit enorm. A stat 9 ani internat în spital

Cine nu a văzut măcat o dată filmul Karate Kid? Adus pe culmile gloriei de această peliculă, actorul care l-a interpretat pe maestrul de arte marțiale a sfârșit bolnav, sărac și uitat.

Noriyuki „Pat” Morita a devenit cunoscut în toată lumea odată cu Karate Kid, în 1984, însă nu era pentru prima dată când punea piciorul pe un platou de filmare. Morita era deja un comediant, cunoscut după numele de scenă „Hip Nip”, care ținea spectacole în baruri și cluburi de noapte.

Copilăria și primii pași pe scenă

Pat Morita s-a născut în Isleton, California, SUA, pe 28 iunie 1932, din părinți imigranți Noriyuki și Momoe Morita. La vârsta de doi ani, el a dezvoltat tuberculoză spinală care l-a ținut internat pentru următorii nouă ani de viață. A avut corpul înfășurat în gips și i s-a spus că nu va putea să meargă niciodată. El şi-a căpătat numele de scenă „Pat” în timp ce era internat într-un spital de lângă Sacramento.

După 9 ani a fost externat din spital. Fusese supus unei intervenții chirurgicale la nivelul coloanei vertebrale. Când a ieșit din spital avea 11 ani și a învățat din nou să meargă, ajutat de familia sa din Centrul de Relocare de pe râul Gila, Arizona.

După război, familia a deschis restaurantul Ariake Chop Suey în Sacramento, Califormia, iar tânărul „Nori” a început să distreze clienţii cu glume. Mai târziu a lucrat ca funcţionar public pentru Statul California şi pentru compania Aerojet-General, aflată aproape de oraşul Sacramento.

La începutul anilor ’60, şi-a început cariera de stand-up comedy, fiind cunoscut drept „The Hip Nip”, dând mai multe reprezentaţii în baruri şi cluburi de noapte. A făcut parte şi din trupa de comedie The Groundlings.

Cariera de actor

Actorul a primit primul rol în 1967, în filmul „Thoroughly Modern Millie”. Au urmat apariții în comedia „The Shakiest Gun in the West” și în serialele MASH și „Sanford and Son”. În serialul „Happy Days”, a apărut în 26 de episoade în rolul lui Matsho „Arnold” Takahashi.

Primul rol principal l-a avut în serialul „Mr. T & Tina”, oprit după doar patru episoade, eșec ce i-a afectat viața actorului. S-a retras în Hawaii, unde a urmat o nouă cădere: Morita și familia lui și-au pierdut casa în urma unui dezastru natural, petrecut în 1980. Astfel, la 46 de ani, Morita s-a trezit fără un loc de muncă și a petrecut câțiva ani câștigând ocazional bani din show-uri de comedie în baruri de noapte și din apariții în reclame. Ulterior, un prieten din lumea comediei, Redd Foxx, l-a ajutat pe actor să își găsească o casă.

Succesul fulminant cu Karate Kid

În 1984 șansa i-a surâs din nou lui Pat Morita. A primit un rol în filmul „Karate Kid”, care a fost un succes la nivel mondial, cu încasări de peste 130 de milioane de dolari. Morita a jucat rolul mentorului lui Daniel-san (Ralph Macchio) care a învățat karate și, în același timp, a încercat să prindă muște cu bețisoare. Rolul nu l-a adus doar în evidență pe actorul american japonez, ci și-a definit cariera și i-a câștigat o nominalizare la Oscar în 1985.

Încurajați de uriașul succes, vedetele și regizorul au decis să continue aventura celor doi prieteni, Daniel și maestrul său, Miyagi. Așa s-a născut în 1986 Karate Kid 2, o călătorie a celor doi în Japonia, la Okinawa.

Miyagi are șansa să își mai vadă o dată tatăl, pe moarte, să reînoade idila cu Yukie, iubita din copilărie, și să o salveze de o căsătorie aranjată chiar cu vechiul său dușman, Sato. Daniel ace cunoștință cu o lume exotică, nouă, află câte ceva despre trecutul secret al maestrului, dar este forțat să accepte provocarea la luptă a lui Chozen, fiul lui Sato, într-o confruntare pe viață și pe moarte.

Decăderea actorului

Însă, continuarea lui Karate Kid a fost un eșec. Morita a declarat că, dacă și al doilea film ar fi avut succes, atunci ar fi putut să își achite datoriile și să plătească pentru studiile superioare ale celor trei fete ale sale.

Cariera lui Morita a intrat într-un declin accentuat. Actorul a început să consume mult alcool și a murit în 2005, la vârsta de 73 de ani, din cauza unor probleme la inimă. „Singurătatea și greutatea faimei l-au distrus în cele din urmă”, a declarat una dintre fiicele lui, Aly.

Actorul a fost căsătorit de trei ori. S-a căsătorit cu prima sa soție, Kathleen Yamachi, în 1953. După ce s-a separat de ea în 1967, s-a însurat cu cea de-a doua soție, Yukiye Kitahara, în 1970. Morita a divorțat și de aceasta și, în cele din urmă, s-a căsătorit cu cea de-a treia soție Evelyn Guerrero în 1994, care a rămas alături de el până la moartea sa, în 2005.

Foto: Captura Video/ Filmul Karate Kid