Parlamentul României și-a dat acordul. Samsarii de mașini au liber la escrocherii, nu-i mai oprește nimic. Singurul nod a fost dezlegat. Așa că…ATENȚIE sporită când achiziționați un SH.
Proiectul de lege care ar fi interzis vânzarea mașinilor second hand aduse din străinătate în România a fost respins definitiv. Vehiculele rulate ar fi trebuit vândute exclusiv prin intermediul persoanelor juridice. Astfel, mașinile ar fi trebuit să ajungă pe mâna unor dealeri, de exemplu. Abia pe urmă ar fi putut fi puse în vânzare.
Samsarii de mașini, faliți dacă proiectul de lege ar fi fost aprobat
Camera Deputaților a respins propunerea legislativă care ar fi modificat articolul 312 din Codul fiscal, depusă în anul 2017 de către un grup alcătuit din 41 de parlamentari.
Inițiatorii proiectului au invocate “concluzii ale inspecțiilor derulate de inspectorii ANAF”, potrivit cărora activitățile comerciale în România cu autovehicule second hand, achiziționate din spațiul intracomunitar, au fost derulate de persoane fizice și juridice fără achitarea TVA-ului și a impozitului pe profit aferent. Multe dintre aceste tranzacții nu a fost înregistrată în evidențele contabile ale companiilor.
Proiectul de lege a fost respins de camera deputaților. Potrivit acestuia, dacă o persoană vinde mai mult de două autoturisme pe an, indiferent de data dobândirii, pentru cel de-al treilea se vor aplica reguli de impunere specifice activităților independente. Astfel, din venitul total anual obținut din vânzarea de mașini second hand s-ar fi scăzut cheltuieli forfetare de 40% pentru stabilirea venitului net. Din suma rămasă, vânzătorul ar fi trebuit să plătească obligatoriu contribuții sociale pentru pensii (CAS) și contribuții sociale pentru sănătate (CASS). Cota totală a acestora ar fi fost de 35% din venitul net.
Samsarii nu declarĂ veniturile la FISC
O astfel de lege i-ar ruina pe samsarii de autovehicule din România. La începutul lunii ianuarie, autoritățile au descoperit un bărbat, care a cumpărat și revândut zeci de autoturisme second-hand. Niciuna dintre tranzacțiile care au avut loc în perioada 2011-2017 nu a fost declarată la Fisc.
IPJ Argeș a identificat nu mai puțin de 85 de autoturisme vândute de bărbatul de 45 de ani din Pitești. Valoarea acestora se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei, potrivit promotor.ro.