Social

Parisul, invadat de Omicron. Ce afirmă oficialii

Parisul, invadat de Omicron. Ce afirmă oficialii

„Mai mult de o treime din totalul infectărilor (cu COVID-19, n.r.) par să fie asociate variantei Omicron” la Paris în urma testelor efectuate, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Gabriel Attal, relatează Agerpres.

În condiţiile în care varianta Omicron reprezenta „10% din totalul infectărilor din weekendul trecut, suntem probabil dincolo de acest prag astăzi şi cu mult peste el în anumite regiuni, mai ales în Ile-de-France şi în special la Paris”, a adăugat Gabriel Attal.

Rata de incidenţă COVID-19 a atins „încă o dată un record în Franţa şi a ajuns la 537 de cazuri raportate la 100.000 de locuitori”, a precizat oficialul francez.

Guvernul de la Paris dorea iniţial să valideze un proiect de lege privind paşaportul de vaccinare pe 5 ianuarie.

„Guvernul avea în vedere o adoptare definitivă înainte de sfârşitul lunii ianuarie, o reuniune extraordinară a Consiliului de miniştri se va ţine lunea viitoare, în cadrul căreia proiectul de lege va fi prezentat”, a anunţat acelaşi purtător de cuvânt.

Transformarea paşaportul sanitar în paşaport vaccinal

Prim-ministrul Jean Castex a anunţat, vineri, că un proiect de lege va fi prezentat la începutul lunii ianuarie pentru a transforma paşaportul sanitar în paşaport vaccinal. Testul COVID-19 cu rezultat negativ nu mai este suficient pentru a avea acces în spaţiile vizate de aceste certificate (restaurante, muzee, cinematografe, etc.).

Implementarea unui paşaport sanitar a generat dezbateri aprinse în Parlamentul francez, care a prelungit în noiembrie valabilitatea acestui certificat până pe 31 iulie 2022. Termenul depăşeşte data la care vor avea loc alegerile prezidenţiale din această ţară, programate în luna aprilie.

În secţiile de terapie intensivă din Franţa sunt în prezent internaţi peste 3.000 de pacienţi cu COVID-19, pentru prima dată după luna mai, potrivit datelor publicate luni de autorităţile sanitare centrale.

Guvernul de la Paris mizează mai degrabă pe vaccinare decât pe noi restricţii privind deplasările şi activităţile publice pentru a ţine sub control recrudescenţa pandemiei de coronavirus. Dar, aceasta înregistrează o creştere netă odată cu declanşarea celui de-al cincilea val pandemic în noiembrie.