Actual

Părinții vor fi verificați de ANAF în noul an școlar! Ce se întâmplă cu bursele

anul scolar (sursă foto: Libertatea)
sursa foto: arhiva companiei

Începând cu noul an școlar 2023-2024, conducerile școlilor vor verifica veniturile părinților înainte de acordarea burselor sociale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va furniza informațiile financiare ale părinților elevilor la cererea școlilor.

În paralel, elevii olimpici internaționali nu vor mai primi bursa de excelență, conform deciziei oficiale din partea Guvernului.

Ce se schimbă în noul an școlar

Această măsură face parte dintr-o serie de încercări anterioare de restricționare a acordării burselor. Măsurile au inclus, cu câteva săptămâni în urmă, încercarea de a condiționa bursele sociale pentru copiii cu un părinte decedat.

În trecut, părinții erau responsabili să prezinte anual o adeverință de la ANAF pentru a dovedi că veniturile familiei sunt reduse și că elevul îndeplinește criteriile pentru a primi o bursă socială. Autoritățile au modificat procedura astfel încât conducerea școlilor să fie responsabilă de solicitarea informațiilor privind situația financiară a părinților. Astfel a fost eliminată necesitatea deplasării părinților la ANAF și birocrația asociată.

Ce se întâmpă cu bursle sociale?

În România, valoarea bursei sociale pentru un elev este de 300 de lei. Bursa este acordată familiilor cu situație materială precară, cu venituri sub 50% din salariul minim net pe membru de familie.  Asta înseamnă  puțin peste 1.000 de lei. Veniturile neimpozabile, cum ar fi alocațiile pentru copii, nu sunt luate în calcul în acest context. De asemenea, și copiii orfani de ambii părinți pot beneficia de aceste burse. Deși nu sunt sume mari, bursele breprezintă un sprijin financiar important pentru familiile vulnerabile, mai ales pentru cele care nu își pot permite să susțină costurile școlare.

România se confruntă cu o rată a abandonului școlar de 16%, în timp ce media europeană este de 10%. De asemenea, 22% dintre elevii români nu reușesc să finalizeze liceul, în comparație cu o medie europeană de 14%. Cu toate acestea, alocarea bugetară pentru educație în România este de doar 2,7% din PIB, în timp ce alte state europene alocă 5,1%.

Bursă pentru mamele minore: O noutate în acest an este introducerea bursei pentru mamele minore, în valoare de 700 de lei. Această bursă va fi acordată mamelor care nu au finalizat studiile și are scopul de a le încuraja să nu renunțe la școală. Bursele pentru mamele minore vor fi plătite lunar în timpul anului școlar, cu condiția ca elevele să nu acumuleze mai mult de 60 de absențe nemotivate, potrivit Edupedu.