Social

Părinții și profesorii se revoltă! Nu vor accepta niciodată să…

Părinții și profesorii se revoltă! Nu vor accepta niciodată să…

Profesorii şi părinții din comuna Rodna, din județul Bistrița-Năsăud, se revoltă. Ei nu acceptă ca orele de curs să se predea în clase improvizate. Peste 100 de elevi și șase profesori se află în această situație.

Într-o școală din comuna Rodna s-au montat o serie de panouri separatoare între șase clase improvizate. Totul a pornit de la faptul că două corpuri de clădire aparținând liceului au intrat luna trecută în reabilitare.

Așadar, elevi din clasele a V-a și a VII-a care vor face cursuri, simultan, în sala de sport. Şase profesori ar urma să predea la tot atâtea clase în condițiile în care sunt montate doar panouri separatoare, iar acestea nu izolează fonic spațiile pentru cursuri improvizate aici. Părinții elevilor sunt și ei revoltat și cer conducerii școlii să găsească alt loc în care orele să se poată ține în condiții normale.

Un inspector școlar se va deplasa la Rodna să discute cu ei și cu autoritățile locale. Direcția de Sănătate Publică anunță, pe de altă parte, că este puțin probabil să fie de acord cu această soluție care pune și probleme de securitate sanitară, potrivit RRA.